Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poți câștiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic
Duminică, 28 noiembrie, vor avea loc cea de-a doua extragere lunară și cea de-a noua extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare, conform unui comunicat recent al Loteriei Române. Loteria de Vaccinare constă în extragerea aleatorie de numere în vederea acordării…
Duminică, 28 noiembrie, vor avea loc cea de-a doua extragere lunară și cea de-a noua extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare, conform unui comunicat recent al Loteriei Române.
Loteria de Vaccinare constă în extragerea aleatorie de numere în vederea acordării de premii în bani tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care și-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului și care se înscriu pentru participare la extrageri în aplicația accesata de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.
La cea de-a noua extragere săptamânală participă numerele de ordine din intervalul 2.909.302– 3.061.027 corespunzătoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 26 noiembrie, la orele 12:00.
La cea de-a noua extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei și un premiu de 100.000 de lei.
La cea de-a doua extragere lunară participă numerele de ordine din intervalul 2.331.900 – 3.061.027, corespunzatoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, în perioada 29.10.2021, de la ora 12,00 – 26.11.2021, până la ora 12,00.
La cea de-a doua extragere lunară se va acorda un singur premiu în valoare de 300.000 de lei.
Extragerile vor fi difuzate pe TVR 1, duminică, 28 noiembrie 2021, la orele 20:50.
Vezi dacă te afli printre câștigătorii extragerilor trecute
Loteria de Vaccinare se desfășoară pe parcursul a 14 săptămâni, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:
· 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână
· 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună
· 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.
La Loteria de Vaccinare se acordă 1.139 de premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:
– 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10 000 lei și 1 premiu mare săptămânal în valoare de 100 000 lei);
– 3 premii lunare, ( câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luni în valoare de 300 000 lei);
– 2 premii la finalul Loteriei Programului Național de Vaccinare, în valoare de 500 000 lei, respectiv 1 000 000lei.
Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei.
Rezultatele extragerilor vor fi afișate pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și pe site-ul Ministerului Sănătății.