Home Actualitate Platforma IMMInvest: A doua zi de funcți...
Actualitate

Platforma IMMInvest: A doua zi de funcționare, primele mari probleme

Cele aproape 27.000 de companii care au depus cereri pe platforma IMMInvest sunt acum în ceață după ce au intervenit schimbări la stările atribuite fiecărei cereri în doar câteva ore. În prima parte a zilei erau patru stări atribuite cererilor…

Platforma IMMInvest: A doua zi de funcționare, primele mari probleme
Platforma IMMInvest: A doua zi de funcționare, primele mari probleme · Foto: Business Magazin

Cele aproape 27.000 de companii care au depus cereri pe platforma IMMInvest sunt acum în ceață după ce au intervenit schimbări la stările atribuite fiecărei cereri în doar câteva ore.

În prima parte a zilei erau patru stări atribuite cererilor trimise de IMM-uri: transmise – adică FNGCIMM a primit cererea depusă, preluată – adică instituția a început analiza cererii, revocată – cererea a fost respinsă și aprobată – adică FNGCIMM garantează compania pentru a obține împrumut de la una dintre băncile înscrise în program.

Acum, cele patru stări sunt transmisă – stare ce a rămas neschimbată, preluată – rămasă și ea neschimbată, clarificări – termen ce a înlocuit starea revocată – și transmisă la bancă, starea ce a înlocuit termenul de aprobată.

De altfel, unele companii figurau că ar fi primit aprobare pentru garantare ieri, însă astăzi cererile lor păreau respinse. Câteva ore mai târziu, cererile depuse pe platforma IMMInvest de cele două companii, Claziana SRL și Pas Exim SRL, apar cu starea clarificări.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună