Plasma pacienților vindecați de Covid salvează vieți în toată lumea. România e la faza pe protocoale
Comisia Europeană a elaborat un ghid privind administrarea de plasmă pacienților cu coronavirus, în România protocolul de administrare nu este încă stabilt Florin Hozoc:Două echipamente de plasmafereză, unul la București și unul la Iași, nu sunt încă folosite. Florin Hozoc:…
Comisia Europeană a elaborat un ghid privind administrarea de plasmă pacienților cu coronavirus, în România protocolul de administrare nu este încă stabilt
Florin Hozoc:Două echipamente de plasmafereză, unul la București și unul la Iași, nu sunt încă folosite. Florin Hozoc: Noi am făcut inclusiv registrul online unde donatorii vindecați se pot înregistra și un spot prin care să fie chemați donatorii la centrele de donare
În zeci de țări medicii administrează deja plasmă convalescentă pacienților infectați aflați în stare gravă iar rezultatele sunt foarte bune. Secretar de stat: Metodologia spune că secțiile de ATI vor cere acordul Comisiei de ATI, nu știu dacă s-a cerut și s-a dat vreun acord.
Ne-am putea salva pacienții infectați aflați în stare gravă dar încă nu o facem. În timp ce ne numărăm morții, echipamentele de plasmafereză donate spitalelor de o firmă privată încă nu sunt folosite.
”Protocoalele privind colectarea de plasmă, metodologia este excesiv de birocratică, depășește cu foarte mult rigorile pe care le-au sabilit atât ghidul european pentru colectarea de plasmă, cât și ghidurile stabilite în celelalte țări”, a declarat Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat echipamentele de plasmafereză
Așa se face că potențialii donatori încă așteaptă să doneze plasmă hiperimună. Și sunt în România în jur de 3000 de persoane vindecate.
”Am găsit donatori și pentru București, am găsit și pentru Iași, la Iași sunt foarte mulți medici din Suceava care au avut infecția, care s-au vindecat și care vor să doneze și i-am îndrumat către Centrul de Transfuzii din Iași, dar încă nu i-a contactat nimeni de acolo. Nu avem nici protocolul de tratament. Sunt documente care trebuie semnate, asumate de către specialiști”, a mai precizat Florin Hozoc.
Nu avem încă oficial protocolul de administrare a plasmei, așa că nu poate fi folosită imediat.
”Din păcate plasma nu va putea fi folosită imediat după ce analizele vor confirma că ea este bună, va mai dura până când se vor aproba aceste protocoale terapeutice de administrare”, a încheiat Florin Hozoc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro