Planuri pentru a conecta milioane de dispozitive IoT
Ericsson și Verizon vor colabora pentru dezvoltarea și lansarea unei soluții de conectare la rețea de tip LPWA (cellular low-power wide-area) care va servi unei game largi de aplicații IoT. „Rețeaua LTE Verizon furnizează platforma ideală pentru accelerarea implementării soluțiilor…
Ericsson și Verizon vor colabora pentru dezvoltarea și lansarea unei soluții de conectare la rețea de tip LPWA (cellular low-power wide-area) care va servi unei game largi de aplicații IoT.
„Rețeaua LTE Verizon furnizează platforma ideală pentru accelerarea implementării soluțiilor IoT destinate consumatorilor, orașelor și industiilor”, a menționat Adam Koeppe, Vice President, Network Technology and Planning, Verizon. „Suntem dedicați simplificării aplicațiilor IoT și, în acest sens, am lansat o platformăpentru dezvoltatori – ThingSpace – și am făcut progrese în ceea ce privește performanța rețelelor noastre. Noul software Ericsson ne va permite să extindem acoperirea dispozitivelor IoT low-cost, în același timp garantând o durată de viață a bateriilor acestora de câțiva ani.”
Rețelele LTE pot deja susține aplicații de înaltă capacitate și cu latență scăzută. Soluția LPWA a Ericsson va îmbunătăți rețeaua LTE a Verizon pentru a putea conecta mai multe dispozitive IoT, răspunzând, în același timp, nevoilor de conectivitate ale operatorului pentru consum diminuat de energie, costuri scăzute și complexitate redusă a operațiunilor.
„Verizon este un partener ideal în procesul de dezvoltare a tehnologiilor celulare destinate cerințelor de rețea pentru aplicațiile IoT”, a spus Arun Bansal, Senior Vice President and Head of Business Unit Radio, Ericsson.„Aplicațiile IoT sunt cele care vor stimula dezvoltarea 5G, astfel încât este esențial pentru noi să lucrăm împreună cu operatori de top precum Verizon pentru a continua să aducem inovații în industrie și ecosistemul IoT.”
IoT va schimba modul în care lucrăm și trăim, folosind noi nivele de inteligență care ne vor putea conecta cu lumea înconjurătoare în moduri necunoscute până acum. Acest lucru va necesita stabilirea unor conexiuni la nivele mai înalte decât cele folosite până acum și dezvoltarea unor soluții scalabile care pot funcționa împreună pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai diverse ale utilizatorilor.
Luna aceasta, Ericsson a demonstrat în cadrul CES 2016, în Las Vegas, modul în care pot fi folosite aplicațiile IoT pentru a conecta scutere,motociclete sau dispozitive purtabile, pentru a administra contoare și rețele inteligente de energie și pentru a monitoriza calitatea apei.