Planuri ambițioase și patente expirate

Nu o să mai socotesc cât au fost investițiile străine în prima jumătate a anului și nici nu o să mai fac alte comparații pentru a demonstra că România nu ar putea ajuge la cifrele anunțate de Guvern; vor fi

făcut-o colegii mei de la cotidiene. Eu aș vrea să le aduc aminte guvernanților un adevăr simplu, cel cu porcul care nu se îngrașă în ajun. Dincolo de neajunsurile iscate de criză, de lipsa banilor sau de imobilismul societății, trebuie spus că în general astfel de planuri naționale nu reușesc – nu-mi aduc aminte de vreun plan, de orice va fi fiind acesta, care să fi depășit în aplicare o lună. Iar planurile adevărate se pun la punct acum și au efecte peste un deceniu.

Puteți citi în acest număr povestea unui tânăr plecat din Gherla să facă afaceri tocmai în India, în Bangalore. Cumva, povestea lui Tudor Marchiș se leagă de anunțul Guvernului și de ambițiosul plan al Guvernului. Bangalore este  un Silicon Valley asiatic, cu o economie de 9 miliarde de dolari și cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâția milionari, Bangalore era un oraș exotic și atât. Dar Thomas Friedman povestește într-o carte a sa despre cum a început totul.

Cu o trupă de trimiși de-ai lui Jack Welch, cel de la General Electric care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura. Așa că o delegație importantă a celor de la GE a ajuns la Bangalore. La aeroport erau așteptați de câteva mașini oficiale, limuzine impozante, negre, de producție locală.

Delegații americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilități, deodată se aude o bufnitură puternică și coloana se oprește; ce să vezi? capota unei mașini din cele negre, impozante și oficiale se deschisese în timpul mersului și din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu și soarele și pitorescul și amabilitățile, iar americanii s-au privit pe furiș: „…aici am venit noi să cumpărăm software?„.

Nu numai că au venit, dar au și rămas. Temelia celor 9 miliarde de astăzi ale orașului Bangalore au fost puse de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 și 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale își puneau flori în păr, țipau la festivaluri rock și n-aveau habar că peste ani vor rima nu cu sitarul lui Ravi Shankar sau cu religia lui Maharishi Yogi, ci cu softurile și call-center-urile indiene. Puse la punct în aceeași perioadă de niște lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor orașe ale electronicii și de niște șefi de guvern care în 1976 chiar înființau Electronics City în Bangalore. Șase ani în care au luat terenuri, au construit, au educat, au legiferat.

Socot că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi niște semințe și să fie conștient că nu va mânca fructele. Mare parte din progres așa funcționează: economistul Chris Dillow îi amintește pe Doug Engelbart, inventatorul mausului, care a părăsit lumea aceasta recent, și care nu a strâns mare lucru în urma invenției sale, pentru că patentul a expirat în 1987, cu mult înainte de explozia computerelor. De Kane Kramer, care inventa în 1979 un player audio digital, strămoșul actualelor iPod-uri, dar care nu a atras niciun folos din asta. Sau de un alt ins, pe nume George Gray, care este inventatorul ecranelor LCD, și căruia patentul i-a expirat în 1993, înainte de era televizoarelor plate și telefoanelor cu ecran.

Mi-ar fi plăcut ca planul acela guvernamental și național să își propună niște obiective realiste peste șase ani. Altfel, e doar o biată invenție cu patentul deja expirat.Ilustrez cu un tablou al lui Bhabesh Sanyal, unul dintre părinții modernismului indian – „Bătrânul și pasărea„.