Home Actualitate Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu...
Actualitate

Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024

Forma de plafonare a tarifelor RCA, începută încă din aprilie anul trecut, urmează să fie prelungită pentru a treia oară, cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024, proiectul de Hotărâre de Guvern fiind publicat deja de Ministerul Finanțelor.…

Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024
Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024 · Foto: Business Magazin

Forma de plafonare a tarifelor RCA, începută încă din aprilie anul trecut, urmează să fie prelungită pentru a treia oară, cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024, proiectul de Hotărâre de Guvern fiind publicat deja de Ministerul Finanțelor.

♦ Măsura de plafonare ar trebui să combată creșterea excesivă a prețurilor și să permită stabilizarea graduală a pieței de asigurări RCA ♦ Motivele invocate de autorități pentru prelungirea plafonării sunt reticența privind apetitul la risc al asigurătorilor RCA, concentrarea încă ridicată din piață și numărul mare de asigurați cu risc ridicat ♦ Guvernul poate interveni pentru o perioadă limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA, dar situația actuală, fiind oarecum încadrată ca și situație de criză, permite intervenția până când se stabilește că va fi depășită ♦ Plafonarea tarifelor RCA a fost o măsură excepțională care s-a luat inițial după falimentele din asigurări pentru ca societățile rămase active pe RCA să nu crească semnificativ prețul polițelor odată cu noul volum consistent de RCA ce urma a fi preluat în portofoliile lor.

Forma de plafonare a tarifelor RCA, începută încă din aprilie anul trecut, urmează să fie prelungită pentru a treia oară, cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024, proiectul de Hotărâre de Guvern fiind publicat deja de Ministerul Finanțelor.

Nu este clar care este de fapt rezultatul final care se urmărește și ce garanții pot avea șoferii că indiferent în ce moment se ridică plafonarea prețurile nu vor exploda, cel puțin la început. „Se prelungește perioada de aplicare a prevederilor Hotărârii Gu­ver­nului nr. 1326/2023 privind sta­bil­irea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către socie­tă­țile de asigurare care practică asi­gurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse ter­ților prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în Monitorul O­fi­cial al României, partea I, nr. 1192 din 29 decembrie 2023, până la data de 30 iunie 2024“, se arată în proiect.

Din perspectiva asigurătorilor, reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) au transmis ieri că industria este îngrijorată de dorința autorităților de a prelungi pentru a treia oară perioada de plafonare a primelor RCA, cu încă 3 luni, până la 30 iunie 2024, fără a lua în calcul nici măcar efectele inflației. „Reamintim că, începând cu luna aprilie 2023, tarifele RCA au fost plafonate. Inițial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, mai apoi, la finalul anului trecut, guvernul să o prelungească încă o dată cu o ajustare de 6,8%, care nici măcar nu acoperea inflația din 2023 (10,4% cf. INSSE). Cel mai important însă, dauna medie RCA a crescut la trimestrul III al anului trecut chiar mai mult decât inflația, cu circa 12%, căci des­păgubirile nu au fost și ele plafonate. Pe lângă faptul că plafonarea primelor RCA reprezintă o încălcare flagrantă a normelor Uniunii Europene, din care și România face parte, se omite mereu faptul că prețul politețor RCA este influențat de nu­mărul mare de accidente, de despă­gubirile plătite și de costurile în creș­tere. Spre exemplu, asigurătorii plătesc taxe și contribuții majorate pentru RCA, de la 6,6% în 2021, la circa 13% în 2023. Asigurătorii care nu au ținut seama de aceste principii economice fundamentale sunt, de altfel, și cei care au dat faliment în trecut“, au explicat reprezentanții UNSAR.

De asemenea, reprezentanții asigurătorilor din UNSAR au mai explicat că sunt ignorate din nou principiile de funcționare ale industriei de asigurări, pe baza cărora fiecare asigurător trebuie să fie liber să decidă individual profilul de risc al propriilor clienți, respectiv să își ajusteze politica comercială la frecvența și gravitatea daunelor, precum și la mutualizarea corespunzătoare a riscurilor.

„Spre exemplu, în cazul vehiculelor folosite pentru transport, frecvența accidentelor este de 3 ori mai mare decât media pentru toate tipurile de vehicule (19% vs. 6,6%). Astfel, în medie, din fiecare 100 de vehicule de transport cu masa maximă autorizată de peste 16 tone, cel puțin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau cu vătămări corporale și decese. Aceste accidente sunt, de regulă, de o gravitate semnificativ mai mare decât în cazul altor categorii de autovehicule. În plus față de toate acestea, măsura de prelungire a plafonării se suprapune pe discuțiile privind modificarea Legii 132/2017 privind RCA, unde propunerile industriei de asigurări pentru asigurarea sustenabilității pieței de profil nu au fost luate în considerare. Practic, anumite principii de funcționare și aspecte de ordin tehnic menite să repare măcar în parte o serie din dezechilibrele pieței, pe care industria le-a semnalat în mod constant în ultimii 5 ani, nu sunt incluse între modificările la Legea RCA, în ciuda faptului că sunt dorite inclusiv de către șoferii din România“, a mai atenționat UNSAR.

Conform proiectului de prelungire a plafonării tarifelor RCA, printre motivele invocate se regăsesc reticența care se manifestă în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați, gradul ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât și din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare, care arată un grad scăzut de concurență și menținerea unui număr ridicat de încadrări în categoria asigurăților cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc.

„În prezent, în piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați și există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât și din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare ceea ce arată un grad scăzut de concurență. În același timp se constată menținerea unui număr ridicat de încadrări în categoria asiguraților cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc ceea ce conduce la un risc sistemic în ceea ce privește acoperirea gradului de cuprindere în asigurare a parcului auto din România și la neîndeplinirea obligațiilor României ce rezultă din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. În acest sens, este de menționat faptul că la data de 31 decembrie 2023 din numărul total de vehicule din parcul național auto, respectiv 10.333.293 erau asigurate un număr de 7.053.399 de vehicule. Este important de menționat că în perioada ianuarie ñ martie 2024 a fost înregistrat un număr de peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraților cu risc ridicat ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2600 de astfel de asigurați“, conform notei de fundamentare a proiectului.

Prin această prelungire cu încă trei luni a formei de plafonare se urmărește de fapt combaterea creșterii excesive a prețurilor și stabilizarea graduală a pieței de asigurări RCA, dar cum se vor putea realiza aceste obiective dacă limitarea tarifelor este cea care împiedică reglarea naturală a pieței și previne intrarea unor noi competitori?

În același timp, Guvernul poate interveni pentru o perioadă limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA, dar situația actuală, fiind oarecum încadrată ca și situație de criză, permite intervenția până când se stabilește că va fi depășită.

ZF a anunțat încă de la început săptămânii ca urmează o nouă prelungire plafonării tarifelor RCA, iar aceste prelungiri cu câte trei luni s-ar putea întinde pe tot parcursul anului.

Pe de altă parte, această prelungire ar putea fi modul prin care se așteaptă intrarea în vigoare a noilor modificări ale Legii RCA. Chiar Sorin Mititelu, vicepreședinte al ASF responsabil de zona asigurărilor a explicat într-un interviu recent pentru ZF că aceste modificări ale legii RCA ar putea duce la o redresare a pieței RCA, dar efectul care se va produce în momentul în care această formă de limitare a tarifelor va fi ridicată ar putea să se resimtă în buzunarele șoferilor.

Plafonarea tarifelor RCA a fost o măsură excepțională care s-a luat inițial ca urmare a falimentelor din asigurări pentru ca societățile rămase active pe zona RCA să nu crească semnificativ prețul polițelor odată cu noul volum consistent de RCA care urma a fi preluat în portofoliile acestora. După cele șase luni de plafonare, s-a decis prelungirea acesteia pentru că la momentul expirării celor 6 luni inițiale, acesta era în același timp cu expirarea polițelor RCA ale Euroins. Acest lucru ar fi însemnat că asigurătorii puteau crește prețul polițelor, iar cei peste 800.000 de șoferi și-ar fi reînnoit RCA-ul la un preț mult mai mare, care era în concordanță cu riscul pe care fiecare societate urma să îl preia.

După ce a trecut acest val, plafonarea s-a prelungit încă o dată pentru încă trei luni, dar de această dată s-a permis ca asigurătorii să își ajusteze prețurile cu cel mult circa 6% prețurile la polițele RCA, fiind motivat că acestea ar trebui să reflecte inflația consemnată anul trecut. Pe de altă parte, în timp ce prima medie RCA la nivelul întregii piețe în primele nouă luni din 2023 a crescut cu 5% față de perioada similară din 2022, până la 1.209 lei, dauna medie a crescut cu 12% primele nouă luni din 2023, față de perioada similară a anului 2022, până la 10.750 lei. Dacă acest trend va continua, asigurătorii ar putea crește semnificativ prețul polițelor în momentul în care plafonare va fi ridicată pentru a putea acoperi eventualele pierderi pe care le vor înregistra din RCA pe parcurs. În același timp, falimentele din piață care au dus la această formă de plafonare produc în continuare pagube prin plațile instrumentate de către Fondul de Garatare a Asiguraților.

De-a lungul ultimilor doi ani, piața asigurărilor, a avut două prăbușiri uriașe pe zona asigurărilor RCA, cele mai mari din istoria pieței, respectiv City Insurance și Euroins, companii a căror pagubă estimată se duce către 1 mld. euro.

Deși nu este prima oară când piața se confruntă cu două companii falimentare, care s-au prăbușit una după alta, ASF a continuat să ignore nevoile pieței, modificări legislative pe zona RCA care ar fi dus la o stabilitate mai mare, și a continuat să vină cu măsuri de peticeală, respectiv plafonarea tarifelor RCA, chiar și prelungirea valabilității polițelor emise de Euroins pentru a acorda mai mult timp șoferilor să își facă polițe noi la alți asigurători.

Rezultatul a fost că prețurile polițelor RCA au fost înghețate la nivelul din februarie 2023, moment în care deja se aflau la un nivel destul de mare, iar prelungirea valabilității polițelor emise de Euroins nu a făcut decât să adâncească gaura pe care trebuie să o acopere FGA, șoferii apelând la asigurători pentru a-și reînnoi polițele tot pe ultima sută de metri, cauzând în anumite situații blocări minore de sistem în emiterea polițelor, în special pe anumite platforme de brokeraj.

Continuarea plafonării RCA pare că este soluția de care în continuare se trage pentru a preveni inevitabilul, dar această măsură nu face decât să îngrădească capacitatea asigurătorilor de a-și gestiona portofoliile astfel încât piața să găsească un punct comun de reglare pe parcurs. Cu cât momentul ridicării acestei plafonări este prelungit, cu atât impactul va fi mai mare, ceea ce va crea noi probleme pieței sau le va adânci pe cele deja existente.

Între timp, actualii jucători din piața asigurărilor RCA, având în vedere că pentru a menține un volum consistent de clienți pe acest segment au nevoie de capital, limitarea unei tarifări care să fie raportată la riscul pe care și-l asumă nu va duce decât la posibile reorientări sau ieșiri din acest segment.

Ce critici aduc asigurătorii noii prelungiri a plafonării RCA:

► Plafonarea primelor RCA cu încă 3 luni, până la 30 iunie 2024 nu ia în calcul nici măcar efectele inflației.

► Plafonarea primelor RCA reprezintă o încălcare flagrantă a normelor europene.

► Sunt ignorate din nou principiile de funcționare ale industriei de asigurări.

► Prelungirea plafonării se suprapune pe discuțiile privind modificările Legii RCA, unde propunerile industriei de asigurări nu au fost luate în considerare.

Motivele invocate de autorități pentru prelungirea plafonării tarifelor RCA:

► Reticență în ceea ce privește apetitul de risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați.

► Gradul încă ridicat de concentrare pe piața asigurărilor RCA.

► Numărul mare de încadrări în categoria asiguraților cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc.

► Riscul ca șoferii să circule fără RCA ceea ce ar duce la obligația de plată a despăgubirilor din Fondul național de protecție pentru daunele produse de vehicule neasigurate, crescând astfel nevoia de finanțare a acestuia, care va duce la creșterea contribuțiilor la acest fond.

► Riscul ca asigurările RCA să fie încheiate cu întârziere, ceea ce poate crea dificultăți în furnizarea bunurilor de larg consum către populație și poate determina propagarea efectelor negative ale falimentului din sectorul asigurărilor în alte ramuri ale economiei naționale.



 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună