Placido Domingo, diagnosticat cu mai multe infecții. Tenorul și-a anulat mai multe concerte
Starea de sănătate a cântarețului de operă Placido Domingo se îmbunătățește, după ce tenorul de origine spaniolă a fost diagnosticat cu o infecție a vezicii biliare și o alta a căilor respiratorii și a fost nevoit să își anuleze o serie de concerte.
Domingo, în vârstă de 73 de ani, a fost nevoit să își anuleze ultimele trei reprezentații ale operei “Il Trovatore” din cadrul Festivalului Salzburg din Austria, aflat în desfășurare, tocmai din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă de ceva vreme, potrivit contactmusic.com.
Celebrul tenor se află acum în Statele Unite ale Americii pentru continuarea tratamentului și speră să își revină complet.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, pe 18 august, Placido Domingo le-a mulțumit fanilor pentru interesul și grija ce i-o poartă. “Vă mulțumesc tuturor pentru grija referitoare la sănătatea mea și anularea recentă a concertelor. Merg la New York ca să mă odihnesc și să fac un control medical. Apoi plec la Los Angeles pentru concursul «Operalia» și pentru repetițiile pentru «La Traviata»”, a scris tenorul pe platforma de socializare.
Placido Domingo va fi președintele juriului ediției din acest an a competiției muzicale Operalia, organizată la Los Angeles între 25 și 30 august, iar în septembrie va apărea pe scena Operei din Los Angeles, în rolul principal din “La Traviata”.
Placido Domingo este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forța și versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele și tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera “La Traviata” de Giuseppe Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a avut peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.
În noiembrie 2013, Placido Domingo a fost numit ambasador al bunăvoinței pentru Organizația Națiunilor Unite (ONU). Placido Domingo a câștigat primul său premiu Grammy în 1971 și ulterior a mai fost recompensat cu opt astfel de trofee, precum și cu trei Latin Grammy. În 2002, el a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic. Este deținător a numeroase alte trofee și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de onoare, acordat în Franța, premiul Prințul Asturiei pentru arte (Spania), Medalia Libertății (SUA).