Piețele financiare încep din nou să ia la ochi zona euro
Amenințarea nr. 1 pentru piețele financiare - posibila reducere de către Rezerva Federală a SUA a ritmului tiparniței sale de bani - n-a dus numai la părăsirea în masă de către investitori a obligațiunilor emise de piețele emergente și a monedelor acestora, ci și la punerea temporară în paranteză a situației din zona euro.
Capacitatea de concentrare a piețelor asupra unui subiect fiind însă scurtă, tema zilei tinde să devină acum din nou economia europeană, iar presa financiară americană occidentală reîncepe să vorbească despre riscul ca obligațiunile țărilor cu probleme din zona euro (Spania, Italia, Portugalia sau Grecia) să intre iarăși sub presiune – o perspectivă de temut, pe care din toamna trecută încoace numai angajamentul Băncii Centrale Europene de a cumpăra nelimitat obligațiuni a îndepărtat-o.
Criticile băncilor și ale marilor fonduri de investiții la adresa BCE pe motiv că nu relaxează și mai mult politica monetară în sensul dorit de ele și previziunile bruște că ar urma o nouă recesiune globală s-au înmulțit însă în ultima vreme, chiar dacă există și voci corecte de genul celei a Băncii Angliei, care acuză o bulă speculativă mondială creată de marile bănci centrale prin programele de cumpărare continuă de obligațiuni, convenabile pentru investitori, dar ineficiente pentru stimularea economiei reale.
Ultimele date privind economia zonei euro nu arată deloc bine – ocuparea forței de muncă a scăzut cu 0,5% în T1, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani, iar numărul șomerilor a ajuns la 19,4 milioane, în condițiile în care guvernele continuă eforturile de austeritate bugetară.
Liderii UE sunt așteptați să convină asupra unor măsuri de stimulare a economiei la summitul din 27-28 iunie, însă mai întâi trebuie să se pună de acord asupra regulilor de folosire a fondurilor din bugetul european de către statele membre, componentă esențială a eforturilor de redresare economică și asupra cărora există în continuare divergențe (e vorba de flexibilitate mai mare în privința statelor unde absorbția și cheltuirea sumelor întârzie sau a necesităților excepționale, ca inundațiile sau criza din Cipru). Consiliul, Comisia și Parlamentul vor avea discuții pe acest subiect la 18 iunie.