Home Actualitate Pierderi de 34 de milioane de euro la Pl...
Actualitate

Pierderi de 34 de milioane de euro la Plaza Centers, ca urmare a deprecierii activelor din România

Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Casa Radio din București, a raportat pentru anul trecut pierderi de 85,9 milioane de euro, în special din cauza reducerii cu 34,1 milioane de euro a valorii contabile a activelor deținute în România, se arată în raportul financiar al companiei.

Pierderi de 34 de milioane de euro la Plaza Centers, ca urmare a deprecierii activelor din România
Pierderi de 34 de milioane de euro la Plaza Centers, ca urmare a deprecierii activelor din România · Foto: Business Magazin

Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Casa Radio din București, a raportat pentru anul trecut pierderi de 85,9 milioane de euro, în special din cauza reducerii cu 34,1 milioane de euro a valorii contabile a activelor deținute în România, se arată în raportul financiar al companiei.

„Pierderea de 85,9 milioane de euro, față de un profit de 13,9 milioane de euro în 2011, este ca urmare a scăderii valorii contabile a proprietăților cu 79 milioane de euro, din care 59% reprezintă cele din Ungaria și România (…) În cursul anului 2012, valoarea contabilă a activelor din România a fost redusă cu 34,1 milioane de euro. Cu o creștere de 1,8% a PIB-ului în Europa Centrală și de Est, 2012 a fost plin de provocări pentru unele economii, în particular pentru Ungaria și România (PIB-ul Ungariei a scăzut cu 1% și România a înregistrat o creștere anemică de 0,9%), ceea ce s-a reflectat în scăderea valorii contabile a activelor din aceste țări“, se menționează în raportul Plaza Centers.

Compania deține terenuri în Iași, Miercurea Ciuc, Timișoara, Hunedoara, Târgu-Mureș și Constanța, Slatina, unde a anunțat în urmă cu mai mulți ani că vrea să construiască centre comerciale. 

Toate stirile sunt pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună