Pictura care l-a omorât pe Napoleon

Când a fost dezvelit, în 1530, Signoria Veneției a făcut cunoscut faptul că oricine va încerca să înstrăineze această pictură va plăti cu prețul vieții. Era o decizie cu totul și cu totul neobișnuită, chiar pentru acele vremuri dure. Niciodată o operă de artă nu a fost apărată invocându-se pedeapsa capitală, și nici de atunci încoace nimeni nu s-a mai pronunțat în acest fel. Era o recunoaștere a calităților operei lui Tițian, și este momentul să vă spun că lucrarea pe care o priviți este doar o copie veche, aflată la Palermo. Nimic nu e nou în lume: mai-marii Veneției au lansat un concurs pentru tablou, la care au participat trei pictori, dar Tițian s-a apropiat cel mai mult de cerințe: avea dinamismul lui Michelangelo și o cromatică extrem de elaborată.

Interdicția Signoriei a funcționat timp de 272 de ani și nici măcar cei 18.000 de ducați pe care i-a oferit pentru tablou Daniel Nys, un comerciant olandez, o sumă nu mare, ci exorbitantă pentru acele vremuri, nu i-a înduplecat pe venețieni. Acum, vasul francez, cu prețiosul tablou, pornește la drum lung, pentru că trebuie să ocolească întreaga peninsulă. Este surprins de o furtună care mătură punțile, iar apa răzbate prin chepenguri și udă întreaga încărcătură. Pictura lui Tițian zace în apa sărată a mării până la Marsilia, de unde se îndreaptă spre Paris. Acolo lada este desfăcută de Haquin, expertul francez numărul unu al momentului, care se îngrozește la vederea distrugerilor: apa a umflat panoul de lemn pe care se află pictura, iar straturile de vopsea au crăpat și s-au desprins de suport.

Expertul lucrează luni de zile, cu o migală apropiată de martiriul sfântului din tablou, și în cele din urmă, tabloul este mutat pe pânză. Tabloul stă la Luvru timp de 12 ani, iar după căderea lui Napoleon se poate întoarce acasă. Este adusă chiar de marele sculptor Antonio Canova, iar sosirea la Veneția este un triumf: mulțimi de oameni se înghesuie să vadă pânza, rănită dar vindecată, “care l-a dus la pierzanie pe nelegiuitul care a îndrăznit să o înstrăineze”.

Martiriul Sfântului Petru își reia locul, deasupra altarului de la Santi Giovanni e Paolo. De-a lungul deceniilor pictura începe să își piardă strălucirea, iar venețienii hotărăsc că trebuie restaurată. Este mutată în Capella del Rosario, unde – neatenție, hazard, soartă? – este distrusă, aproape în întregime, într-un incendiu în noaptea de 15 spre 16 august 1867. Veneția este tulburată din nou și se caută, în zadar, vinovații. Dispar chiar și resturile neafectate de foc ale tabloului, care apar, peste ani, într-o colecție privată din Viena, descoperite de biograful lui Beethoven, istoricul Theodor von Frimmel. Tot la Viena este descoperită lucrarea originală, micul tablou cu care Tițian a câștigat concursul. Dar nici aceste rămășițe și nici cele șase copii după Martiriul Sf. Petru nu pot compensa lipsa originalului.