Philip Morris investește un milion de euro în fabrica de țigarete
Philip Morris România investește 1 milion de euro în modernizarea fabricii din Otopeni, constând în instalarea unei noi unități de răcire eficientă din punct de vedere energetic. Se preconizează că această investiție va genera o scădere de 5% a consumului de energie al fabricii, începând cu acest an.
Această investiție face parte dintr-un program mai amplu care are ca scop reducerea impactului asupra mediului, prin reducerea consumului de resurse naturale, a emisiilor de gaze cu efect de seră și a cantității de deșeuri generate.
“Continuăm investițiile în modernizarea fabricii și creșterea eficienței energetice”, a declarat Sergey Slipchenko, director general, Philip Morris România și Bulgaria. El a mai spus că anul trecut filiala românească a înregistrat o producție record, peste 80% fiind destinată exportului”. Philip Morris România are în jur de 800 de angajați, din care aproximativ 500 lucrează în fabrica din Otopen, București. Pe piața țigaretelor, în România mai sunt prezente British American Tobacco România și Japan Tobacco International, precum și alte companii care dețin ponderi mici din vânzările totale.