Peter Mueller, Heidi Chocolat: „Piața din România crește, va ajunge din urmă piețele vestice” VIDEO
În România, există în continuare potențial de a crește piața ciocolatei în contextul în care consumul per capita este mai mic decât în țările vestice, potrivit lui Peter Mueller, austriacul care conduce afacerile Heidi din România.
”Consumul de ciocolată este cuprins între 2,2 și 2,5 kilograme per capita; atunci când compari țări vestice unde acest consuma ajunge până la 8 kilograme vezi că mai este loc pentru dezvoltare. Piața din România crește, așadar, iar peste timp, va ajunge din urmă piețele vestice” a spus Peter Mueller, directorul general al Heidi Chocolat, într-un interviu video acordat Business Magazin la finalul anului trecut.
El se declară mulțumit de performanța Heidi Chocolat pe piața locală, în contextul unei creșteri de două cifre în termini de vânzări. ”Avem o performanță foarte bună, lucrul acesta este valabil pentru piața din România, dar și pentru exporturi. Piața din România s-a dezvoltat foarte bine în special în 2015-2016, când a existat și scăderea TVA, care a determinat creșterea consumului, dar în 2017, în pofida faptului că efectul TVA s-a redus, avem aceeași creștere ca în trecut”. Mueller spune că în 2017 afacerile companiei aveau să depășească pragul de 100 de milioane de lei.
Heidi Chocolat are în jur de 450 de angajați în producție și în zona comercială. Potrivit lui Mueller, compania și-a bugetat pentru următorii trei ani investiții cuprinse între 20 și 25 de milioane de lei în unitatea de producție a companiei din Pantelimon.