Home Actualitate Peste jumătate dintre bulgari vor demisi...
Actualitate

Peste jumătate dintre bulgari vor demisia Guvernului Oreșarski

Peste jumătate dintre bulgari (60 la sută) susțin protestele antiguvernamentale din această țară, potrivit unui sondaj realizat de Centrul național pentru cercetarea opiniei publice, relatează site-ul Novinite.com.

Peste jumătate dintre bulgari vor demisia Guvernului Oreșarski
Peste jumătate dintre bulgari vor demisia Guvernului Oreșarski · Foto: Business Magazin

 În total, 37 la sută dintre persoanele chestionate vor ca Guvernul să demisioneze imediat, potrivit anchetei, care precizează că această opțiune este susținută de tineri și persoane educate. Alte 23 la sută afirmă că vor ca Guvernul să demisioneze, dar nu imediat.

O proporție de 30 la sută dintre persoanele intervievate ar vrea ca Guvernul să rămână în funcție. Această opțiune este exprimată în special de persoane în vârstă, cu grad scăzut de educație și de cele care trăiesc în comunități mici.

Dintre persoanele chestionate, 47 la sută consideră că situația din țară se va îmbunătăți dacă vor avea loc alegeri anticipate, în timp ce 35 la sută cred contrariul, potrivit sondajului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună