Home Afaceri Peste 50% profit la Transgaz
Afaceri

Peste 50% profit la Transgaz

Oferta publica initiala a Transgaz Medias a inceput astazi, miercuri, tranzactionarea prin drepturile de alocare. S-a consemnat astfel un nou record pentru bursa autohtona: tranzactionarea actiunilor ce urmeaza a fi listate in numai sapte zile de la incheierea perioadei de subscriere. In prima zi de tranzactionare, profitul pe actiune a depasit 50%.

“Drepturile de alocare sunt unul dintre motivele pentru care interesul investitorilor a fost atat de ridicat, iar nivelul de suprasubscriere a ajuns la cotele respective”, a declarat Mirela Ionescu, presedintele Raffeisen Capital & Investment, care a mai adaugat ca pretul din oferta a fost cel corect, nefiind subevaluat.

In momentul inceperii tranzactionarii drepturilor de alocare, pretul acestora a sarit pana la un maxim de 340 lei, cu peste 80% mai mult decat pretul din oferta, 192 lei, iar pretul mediu de tranzactionare s-a situat la 321 lei, pentru a cobora apoi pana la 303 lei. Valoarea totala a tranzactiilor s-a ridicat la aproape 12 milioane euro cu o ora si jumatate inainte de inchiderea sedintei .

Investitorii romani au inregistrat o pondere de aproape 60% in actiunile subscrise, restul de 40% fiind ocupat de investitori straini. In cadrul actiunilor detinute de rezidenti, investitorii din Bucuresti ocupa aproape 54%, restul de 46% fiind impartite intre celelalte judete.

Conform presedintei RC&I, rambursarea sumelor suprasubscrise in cadrul ofertei va fi incheiata astazi, pana la sfarsitul saptamanii urmand ca toti banii sa intre in conturile investitorilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună