Peste 113 milioane de persoane din 53 de țări au fost afectate de "foame acută"
Peste 113 milioane de persoane din 53 de țări s-au confruntat, anul trecut, cu o lipsă gravă de hrană din cauza conflictelor de pe glob și a schimbărilor climatice, cea mai afectată zonă fiind Africa, a informat marți Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.
Yemen, Republica Democrată Congo, Afganistan și Siria se numără printre cele mai afectate state și cele care sunt cele mai expuse la foamete, a informat Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO), potrivit postului France 24.
În total, aproximativ 72 de milioane de persoane din statele africane au suferit de “foame acută”, a adăugat FAO.
Cauzele principale sunt conflictele și insecuritatea, precum și problemele economice și dezastrele naturale.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.