Pe tine ce te pasiona în copilărie și ce ai ajuns să faci?

Am cunoscut recent un profesor, asistent universitar doctor în filosofie, după ce am fost invitate împreună în juriul  colegilor de la Știu, de la Aleph News. Ea a vorbit  – cu extrem de mult umor – despre faptul că pare că suntem încurajați să gândim tot mai puțin (prin mecanismele de inteligență artificială care pare că ne pun totul la dispoziție),  despre uniformizarea frumuseții, în căutarea perfecțiunii imaginate de rețelele de social media (am aflat cu ocazia asta că Socrate era urât), cât și, în afara emisiunii, despre motivele pentru care studenții vin să studieze disciplinele Facultății de Filosofie.

Cu părere de rău, observa că majoritatea celor care vin acolo sunt în căutarea unei cariere politice, care să îi ajute să facă „bani mulți, muncind puțin”. Apoi, o parte dintre ei reușesc să devină consilieri în domeniul politic – însă au parte de dezamăgirea de a nu câștiga cât își imaginau sau să nu muncească chiar atât de puțin (se pare că există mai multe tipuri de consilieri) ori în diverse companii, soluții de rezervă, înscriindu-se astfel într-o cursă fără scop – soluția de rezervă pentru faptul că, de fapt, nu știau ce își doresc sau la ce se pricep să facă.

Mulți dintre tineri sunt încă în căutări după terminarea facultății, astfel că dintr-o generație de 50, circa 5 ajung chiar să facă performanță în domeniul pe care l-au studiat. Una dintre știrile principale ale săptămânii trecute se referă tocmai la șomajul în rândul tinerilor, care se pare că este în top negativ la nivel european: România are printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor dintre statele membre ale Uniunii Europene, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Cu o rată a șomajului de 22,2% în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, România ocupă a patra poziție în clasamentelor țărilor membre ale UE, după Spania, Grecia și Suedia și la același nivel cu Italia. La polul opus se află Germania.  Cu siguranță sunt mai multe motive pentru care s-a ajuns în această situație, în care tinerii nu reușesc să găsească un scop al muncii lor – dar am să mă limitez la câteva observații.

Veți regăsi în această revistă un interviu cu Ruxandra, o antreprenoare în domeniul publicității și care face și actorie, care povestește că a dat la ASE „de gura părinților” – ea ar fi preferat cu siguranță să devină actriță. Cu siguranță mulți dintre cei din generația 35-40 de ani sau chiar mai mult au preferat această variantă și au ajuns să fie medici, avocați, bancheri, fără să își dorească neapărat asta. Odată cu tranziția dinspre comunism și capitalism, ni s-au deschis ușile pentru mult mai multe joburi, despre care părinții noștri nici măcar nu știau că există.

Dar este rolul părinților să îi ghideze pe copii înspre joburile care să le valorifice potențialul maxim? E dificil și pentru noi, cei care scriem despre cariere, să ținem pasul cu toate funcțiile și joburile care apar zi de zi; cum ar putea un părinte să își ghideze copilul spre un rol de Art Director, de exemplu, sau de consultant în audit? Și cum ar putea un elev să afle despre cum ar putea să își pună în valoare pasiunea pentru scris, de pildă, când el învață încă „pe de rost” comentarii la limba română?

Cu siguranță, programa școlară încă nu lasă foarte mult loc pentru inventivitate și pasiune, iar profesorii, la rândul lor,  care fac din pasiune această meserie și ar putea să identifice la ce sunt buni elevii lor sunt destul de puțini. Copiii buni sunt în general buni la toate – iar profesorii încearcă să atingă performanța cu ei în toate disciplinele.

Cred că sunt foarte puțini adulți norocoși – printre care mă și număr – care am avut ocazia să vedem încă din liceu care sunt lucrurile care ne plac, având șansa să întâlnim oamenii potriviți sau să avem parte de momente revelatoare – cum a fost, pentru mine, de exemplu, faptul că am putut să scriu la revista școlii și să pun muzică la un radio local. Asta m-a îndepărtat de traiectoria de medic spre care mă îndreptam și, după 10 ani de muncă, pot să spun că nu regret alegerea. Însă nu cred că viitorul următoarei generații de angajați ar trebui să se bazeze pe norocul unor astfel de revelații.

Dragoș Anastasiu, președintele grupului din turism Eurolines unul dintre inițiatorii programului Rethink România, a vorbit recent despre învățământul dual și despre faptul că brandul de tehnologic care este asociat de multe ori cu aceste programe este văzut în continuare în sens peiorativ – „dacă ești pedepsit vei ajunge la tehnologic” –, or există elevi care ar putea să își construiască o carieră strălucită și în genul acesta de industrii, dacă au șansa să descopere că activitățile pe care le învață acolo îi fac fericiți. Spre exemplu, instalatorul care m-a ajutat recent la niște reparații mi-a arătat o poză din telefonul lui cu un cart pe care l-a construit singur când avea 12 ani. Iar acum, nu doar că este fericit cu munca lui, dar performanțele care îl recomandă îl ajută să și câștige poate chiar mai bine decât  dacă ar fi ales un parcurs în corporație. 

Nu cred că putem schimba percepțiile și istoricul care ne limitează să ne gândim că doar câteva domenii sau joburi sunt bune – dar cred că școlile ar putea beneficia de mai mult ajutor – poate din partea companiilor, a șefilor de companii, a asociațiilor profesionale – când vine vorba de ghidarea elevilor înspre activitățile în jurul cărora să își construiască o carieră. Și nu doar prin târguri de carieră organizate o dată pe an. Am citit că în Germania, țară unde șomajul în rândul tinerilor este cel mai scăzut, viitorul lor este stabilit încă de când ei au 9-10 ani: decizia referitoare la carierele lor se bazează pe scoruri la teste, medii obținute în școală, interviuri, recomandări ale profesorilor, influență parentală, cât și previziuni ale guvernului referitoare la joburile de care va fi nevoie în viitor. Poate este un pic extrem să îți stabilești cariera de la 10 ani, dar cu siguranță soluția de a lua decizia în facultate se dovedește a fi una care nu funcționează prea bine pentru tinerii români și cu siguranță nici pentru companiile care, chiar și când în restul lumii se vorbește despre restructurări, au probleme legate de găsirea de noi angajați.   ■

Ioana Matei este editor Business Magazin