Pe cine mai cumpără MedLife?
„În acest moment suntem în discuții avansate cu șapte companii“, declară Mihai Marcu, președinte al consiliului de administrație al MedLife, liderul pieței medicale. Întrebat de Business Magazin când ar putea fi anunțată o nouă preluare, Marcu a precizat că va…
„În acest moment suntem în discuții avansate cu șapte companii“, declară Mihai Marcu, președinte al consiliului de administrație al MedLife, liderul pieței medicale. Întrebat de Business Magazin când ar putea fi anunțată o nouă preluare, Marcu a precizat că va fi vorba de această săptămână. Din 2010 și până în prezent MedLife a derulat nouă tranzacții de preluare a unor operatori locali, șase dintre acestea fiind anunțate în ultimele 12 luni.
Iar bugetul pentru achiziții este acum mai mare: compania a anunțat săptămâna trecută că are disponibile 25 de milioane de euro pentru achiziții și că „ne aflăm în competiție pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc și nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuții avansate“. Operatorul de servicii medicale a contractat săptămâna trecută un credit de 56 de milioane de euro de la un sindicat de bănci coordonat de Banca Comercială Română, din care mai fac parte ING Bank, Raiffeisen Bank și BRD-Groupe Société Général. Dintre acestea, 20 milioane de euro sunt destinate exclusiv proiectelor de achiziții planificate pentru perioada imediat următoare, în vederea extinderii la nivel național. Compania va suplimenta cu alte minimum 5 milioane euro, fonduri proprii, valoarea totală a bugetului de achiziții depășind 25 milioane euro.
MedLife a efectuat prima tranzacție a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brașov. Achiziția a depășit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operațiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil. Avantajul major al extinderii prin achiziții, spune Marcu, este posibilitatea de a intra rapid pe un nou segment de business sau o nișă nouă, „prin prisma know-how-ului pe care poți să îl dobândești de la noul partener“. Strategia MedLife, care a avut în 2014 afaceri de 80 de milioane de euro, este de a păstra în acționariat și vânzătorii firmelor preluate. Există însă și dezavantaje, admite anterprenorul, legate de acest tip de extindere, cum sunt procesele care urmează tranzacției: „partea de integrare pe care trebuie să o parcurgem de ambele părți, partea de rebranding etc. E nevoie de timp, reguli noi“.
Pentru a se extinde, MedLife va miza și pe dezvoltarea de proiecte greenfield; două noi clinici și un spital de mari dimensiuni vor fi ridicate în orașe cu peste 200.000 de locuitori. În buget sunt prevăzute și cheltuieli pentru retehnologizare și achiziții de noi echipamente. Deși nu a dat detalii despre rezultatele financiare din 2015, Mihai Marcu a spus că începutul de an a avut rezultate peste așteptări, cu o creștere „de peste peste 20% în primele două luni față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care contractele cu CNAS au scăzut cu 15% față de ianuarie-februarie 2015“.
Din grupul MedLife fac parte 16 clinici de mari dimensiuni, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești, trei maternități, 32 de centre medicale generaliste, 14 centre cu specializare unică și 8 farmacii sub umbrela PharmaLife Med. Pe piața serviciilor medicale private, cu o valoare anuală de circa 600 de milioane de euro, principalii concurenți sunt Regina Maria, Medicover, Medsana, Sanador și Polisano. Serviciile medicale private și de stat au o valoare de peste 5,5 miliarde de euro.