Home Actualitate Pază înarmată și zeci de angajări suplim...
Actualitate

Pază înarmată și zeci de angajări suplimentare la Spitalul de Urgență din Bistrița

Autoritățile au decis ca Spitalul de Urgență din Bistrița să fie păzit de angajații unei societăți care au permis de port armă și pot astfel ține sub control numărul mare de aparținători care forțează intrarea în unitatea medicală aflată în…

 Autoritățile au decis ca Spitalul de Urgență din Bistrița să fie păzit de angajații unei societăți care au permis de port armă și pot astfel ține sub control numărul mare de aparținători care forțează intrarea în unitatea medicală aflată în carantină.

Conducerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că Spitalul din Bistrița este păzit cu arma de angajații unei firme autorizate să presteze astfel de servicii.

Decizia a fost luată pentru a limita numărul persoanelor care încearcă să forțeze intrarea în spitalul de urgență pentru a ajunge la aparținători, în condițiile în care unitatea este în carantină de o lună.

„Colegii mei prevăzători din managementul Spitalului Județean au luat această măsură cu trei săptămâni înainte de a intra în carantină după decizia națională. Am luat decizia de a găsi resursele necesare și a instala un post militarizat pentru că, din păcate, foarte mulți cetățeni nu înțeleg faptul că nu ai voie să intri în spital. Este instalat un post militarizat și nu se mai intră în Spitalul Județean de Urgență”, a anunțat președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Managerul Spitalului de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a explicat că este vorba de o societate comercială care are în atribuții asigurarea pazei armate.

„Am apelat la serviciile unei firme autorizate de pază pentru că paznicii spitalul nu sunt înarmați. Am considerat că este nevoie de o măsură superioară de protecție și din acest motiv am decis să apelăm la aceste servicii”, a explicat Gabriel Lazany.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună