Partea întunecată a muncii remote. Lucratul de acasă și izolarea duc la o afecțiune de care suferă deja milioane de oameni. Vezi care sunt simptomele

O pandemie, ședințe zilnice, rapoarte interminabile, deadline-uri nerealiste, monitorizarea orei de logare și delogare din sistem, telefoane primite în afara programului, ore suplimentare, mailuri trimise sau primite târziu în noapte, comunicare deficitară, stres continuu, lipsa unui spațiu de lucru personal. Rezultatul? Burnoutul, un fenomen amplificat de criza sanitară actuală, cu impact devastator atât la nivel de individ, cât și de organizație. Am adunat o serie de specialiști pentru a ne vorbi despre cum apare burnoutul, în ce meserii se manifestă cel mai des, cum îl putem preveni și la ce soluții pot apela angajații și companiile pentru tratarea lui.

La un an de la lockdownurile din toată lumea, angajații care și-au mutat atunci biroul acasă continuă să se confrunte cu probleme pe care care, înainte de această schimbare, nu le anticipaseră. Burnoutul și anxietatea au ajuns pentru mulți o constantă a muncii remote. Dacă în urmă cu un an munca în pijama reprezenta o posibilitate la care majoritatea oamenilor nici nu îndrăzneau să viseze, acum angajații pot enumera cu lejeritate aspectele negative ale regimului remote, de la lipsa unui spațiu personal de lucru la lipsa comunicării și a interacțiunii sociale, printre altele. Iar știrile despre burnout nu contenesc să apară – nu doar în România, ci la nivelul unor organizații gigant: tinerii bancheri de investiții de la Goldman Sachs au fost în centrul atenției după ce au vorbit despre orele îndelungate de muncă din cadrul băncii de pe Wall Street, la fel și angajații juniori ai unor companii din Big Four.

Într-un sondaj realizat în iulie 2020 în rândul populației SUA de către platforma globală de ocupare a forței de muncă Monster, aproximativ 69% dintre angajații remote au declarat că au prezentat simptome de epuizare. Rezultatul prezenta o creștere drastică față de cifrele înregistrate cu două luni în urmă, când un sondaj similar arăta că doar 20% dintre respondenți au raportat astfel de simptome. Un alt sondaj realizat de Flexijobs a arătat că angajații sunt, în timpul pandemiei, de peste trei ori mai predispuși să raporteze o stare de sănătate mintală șubredă. În plan local, conform unui studiu publicat de Human Performance Development International (HPDI), aproximativ 8% dintre angajații români se confruntă în prezent cu burnoutul, însă procentul este de trei ori mai mare pentru persoanele care se află în pragul sindromului de epuizare profesională. „Burnoutul este clasificat în ICD-11 (Clasificarea internațională a bolilor) ca reprezentând cu fenomen legat de job; nu este clasificat drept o condiție medicală per se. Sunt câteva caracteristici care definesc acest fenomen și anume: sentimentul de epuizare, de lipsă de energie; distanțarea mentală sau atitudinea negativă față de job, precum și scăderea productivității la locul de muncă. Acest fenomen este strict legat de locul de muncă și își are originea acolo; nu trebuie legat de alte contexte din viață care pot determina simptome similare (de exemplu pierderea unui membru al familiei și apariția unei stări de depresie temporară)”, explică încă de la început Mădălina Bălan, Managing Partner Hart.

„Un manager perfecționist, narcisist, cu un stil de tip «comandă și controlează», volatil emoțional și impulsiv va genera un stres continuu în rândul angajaților.”

Mădălina Bălan, Managing Partner Hart

Bogdan Lucaciu, psiholog clinician și psihoterapeut cu practică privată, descrie burnoutul drept „un soi de închisoare autoadministrată de cel în cauză”.

Dar cum apare burnoutul? Anita-Valentina Dănciulescu, psiholog clinician, psiholog educațional și psihoterapeut experiențial, spune că atitudinea în ceea ce privește performanța la locul de muncă este un factor decisiv în apariția acestui fenomen și că nevoia exacerbată de a îndeplini la nivel înalt cererile și așteptările angajatorului în vederea aprecierii și recunoașterii profesionale este una tipică. „În același timp, de cele mai multe ori, cei afectați nu acordă atenție propriilor limite fizice și psihologice.” Potrivit ei, personalitățile cele mai predispuse la burnout sunt cele: perfecționiste (care caută în mod obsesiv să nu existe greșeli în munca lor și își asumă totul pentru a satisface nevoile celorlalți), cei cu așteptări reduse ale competenței (care își programează mental eșecul din cauza unei iluzii de neputință), cei care au o nevoie pronunțată de armonie (care își generează fericirea prin satisfacțiile celorlalți, prin a nu deranja pe cineva) și cei care consideră că sunt controlați extrinsec (care consideră că fac parte dintr-un mecanism mai mare de procese care duc la un succes major).

Mădălina Bălan susține că apariția acestui fenomen ține de mai mulți factori: mediul de lucru, climatul, cultura determinată de managerul direct (cât de mult se lucrează peste program, cât de des se iau concediile de odihnă; așteptarea de a fi mereu conectat la email și la laptop, la orice oră, în orice zi a săptămânii), de dimensionarea sarcinilor de muncă, de gradul de încărcare, de resursele pe care le are angajatul și echipa din care face parte (tehnologice, materiale, umane), de natura în sine a jobului, de cât stres poate genera, dar și de personalitatea fiecăruia. Acestora li se adaugă, potrivit lui Karol-Julien Wild, Psychotherapist & Coach, și un stil de viață dezechilibrat din punct de vedere al odihnei, alimentației, activitățiilor fizice și nu în ultimul rând al activităților care deconectează.

Atrăgând atenția asupra unei alte cercetări, realizate de Limeade Institute și citate de platforma hrexchangenetwork.com, potrivit căreia numărul de angajați care au raportat simptome de burnout a crescut în urma apariției pandemiei de la 42% la 72%, mai mult de o treime dintre aceștia spunând că apariția burnoutului a fost factorul cel mai stresant în timpul pandemiei, Anita Dănciulescu spune că este necesar de menționat că în timpul unei pandemii, stimulii legați de pericol, de lipsa de siguranță, sunt constanți și copleșitori. „Astfel, capacitatea corpului de a se recupera, indiferent de tulburarea sau boala existentă, este foarte scăzută. Din cauza faptului că în timpul unei pandemii luăm parte la o pierdere constantă de libertate, bucurii, socializare, creierul nostru nu se mai poate bucura de o organizare sigură, de securitate individuală și claritate. Apare ca modalitate de coping, în special la locul de muncă, această dorință de a fi indispensabil, de a lucra și a demonstra prezența unor abilități într-un mod mai pregnant.” Ea consideră că diferența cea mai mare dintre burnoutul clasic și cel din pandemie este constituită de lipsa unei organizări mai clare a vieții personale și profesionale în perspectiva acestei situații mai speciale. „În lipsa altor activități menite să relaxeze și să bucure individul, ceea ce rămâne mai statornică și mai pseudosatisfăcătoare este munca. Cele care se dezvoltă și se manifestă mai pregnant în perioada pandemiei sunt tulburările anxioase, atacurile de panică cu substrat de anxietate în fața morții personale și a celor dragi și anxietatea generalizată.”

La rândul său, Bogdan Lucaciu spune că izolarea fizică în cazul muncii online adaugă, desigur, o notă de izolare, de singurătate resimțită. „Émile Durkheim (părintele sociologiei moderne – n. r.) vorbea de societăți și oameni cu diferite aderențe sociale. Cei ce comunică mai puțin valorile personale devin mai «anomici» (fără valori) și sunt susceptibili la depresie. „Nevoia de a fi apreciat ca aparență, cochetăria, nevoia contactului fizic s-au oprit odată cu programele de muncă în regim remote.”

Alexandru Bușilă, psiholog, fondator al proiectului Cortul Terapeutic și președinte al asociației Enable Emotions, subliniază modul în care percepția angajaților și a angajatorilor cu privire la munca în regim remote s-a schimbat după apariția crizei sanitare. „Îmi amintesc faptul că înainte de pandemie munca de acasă era de multe ori prezentată de către angajatori în pachetul de beneficii. Și oamenii se bucurau că aveau această posibilitate. Acum, munca în regim remote a devenit o normalitate dată de majoritate. Cumva s-au schimbat polii. Evident că acest fenomen vine și cu o schimbare a percepției asupra muncii de acasă și e clar că acum nu mai poate fi prezentată ca un beneficiu. Mai mult decât atât, și mai ales pentru cei care locuiesc singuri sau sunt părinți, cred că munca de acasă poate deveni chiar un factor de suferință. Important este să găsim echilibrul.”

Cum recunoaștem burnoutul?

Despre semnele burnoutului, Anita Dănciulescu spune că acestea se împart în simptome fizice (epuizare, lipsă de energie, oboseală constantă, tulburări ale somnului, imunitate scăzută, probleme respiratorii, amețeli, migrene, tensiuni musculare, schimbări în obiceiurile alimentare) și psihice (inabilitate de a lua decizii, inițiativă și imaginație redusă, dificultăți de atenție și concentrare, indiferență, empatie scăzută, lipsă a unui ideal, dificultăți în relația cu familia și prietenii, sentimente de amărăciune, sentimentul că nu există suficient timp, hiperactivitate, dificultăți în a executa sarcini mai complexe, ruminații, sentimente de vinovăție, recompensare cu achiziții compulsive).

La rândul său, Karol-Julien Wild spune că la nivel subiectiv/emoțional, persoanele care suferă de burnout pot avea un sentiment de «dezumanizare», mergând chiar până la absența emoțiilor față de alții, dacă nu chiar la o totală indiferență față de suferința altor persoane. „Acest lucru nu trebuie înțeles greșit, ca o rea voință, ci adesea poate fi un mecanism de protecție față de emoții, pe care persoana care suferă de burnout nu le mai poate gestiona eficient. Aceste stări pot să evolueze până la resimțirea unei senzații de gol interior.”

„În general, ne putem aștepta ca persoanele care lucrează cu oameni să fie mai predispuse la dezvoltarea acestei TULBURĂRI, IAR ÎN MOD special profesiile care presupun contact direct cu oameni care trec prin suferință (boli, accidente, decese). În servicii de sănătate, servicii pentru clienți, în cazul unor profesii liberale și a persoanelor cu funcții de conducere probabilitatea de apariție a acestei tulburări este clar mai ridicată, însă nu cred că ne putem limita doar la aceste industrii.”

Karol-Julien Wild, Psychotherapist & Coach

La nivel mental, burnoutul se poate manifesta de la gânduri de genul „nu mai pot”, „nu mai rezist”, până la o decepție față de propria profesie/ocupație sau dezvoltarea unui sentiment de inutilitate legat de activitatea întreprinsă, respectiv impresia că munca invadează viața privată, toate acestea întreținând ciclul vicios al demotivării și scăderea performanței profesionale. „Rezumând, vorbim de o experiență personală semnificativ negativă și care în unele cazuri se aseamănă cu o tulburare depresivă.” Mai mult, Dănciulescu spune că în timpul în care oamenii suferă de burnout, aceștia se confruntă cu epuizare emoțională, depersonalizare (care influențează tipul de răspuns impersonal, afectând relația cu cei din jur) și lipsa unui scop personal (care influențează încrederea în sine). „Ca efect al burnoutului, deconectarea de viața socială poate slăbi imunitatea, scăzând calitatea vieții cu până la 70%, crescând totodată nivelul de anxietate și depresie. Pe termen lung, dacă nu se intervine psihoterapeutic sau printr-o schimbare majoră a stilului de viață, aceste aspecte pot duce la tulburări psihice serioase și o nevoie mai mare de ajutor specializat.”

Meserii “predispuse” la burnout

În ceea ce privește meseriile care au cea mai mare predispoziție în fața apariției burnoutului, Karol-Julien Wild spune că, în general, ne putem aștepta ca persoanele care lucrează cu oameni să fie mai predispuse la dezvoltarea acestei tulburări, iar în mod special profesiile care presupun contact direct cu oameni care trec prin suferință (boli, accidente, decese). „Că să fiu mai concret, de la medici, asistenți medicali, psihologi, asistenți sociali, până la manageri, personal de la recepție/call-center/suport clienți/ vânzări-marketing. În servicii de sănătate, servicii pentru clienți, în cazul unor profesii liberale și a persoanelor cu funcții de conducere probabilitatea de apariție a acestei tulburări este clar mai ridicată, însă nu cred că ne putem limita doar la aceste industrii.”

Ideea este susținută și de Mădălina Bălan, care adaugă, la rândul său, că deși acest fenomen poate apărea în orice categorie profesională, există meserii care prin natura lor sunt solicitante ca efort și încărcătură emoțională: „medici, asistente, mai ales cei din urgență, ATI, terapeuți, lucrători sociali, avocați, vânzători sau angajații din call centere (cei care lucrează zilnic cu clienții)”, vizând în special persoanele anxioase, perfecționiștii, „mai ales dacă nu știu cum să se autoregleze și să se protejeze”. Prin urmare, „ce ajută este conștientizarea simptomelor, accesul la suport terapeutic, coaching, specialiști în mindfulness, pentru a exersa diferite tehnici de prevenție și tratarea a burnoutului.”

Opiniile celor doi sunt susținute și de cifre. Un studiu realizat de conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara arată că peste jumătate (56,37%) dintre angajații instituției au un nivel mediu sau ridicat de burnout. Conform unui comunicat al instituției, citat de ZF, extenuarea emoțională se regăsește în cazul a 55,88% dintre participanții la studiu. De asemenea, 67,16% dintre angajații spitalului au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală și lipsa odihnei. Un semnal de alarmă este legat și de gradul de anxietate. În urma cercetării, s-a constatat o creștere a anxietății, nivelul acesteia ajungând la 34,8%. În plus, peste 9% dintre cei chestionați prezintă și un anumit grad de depresie. Itemii cu cele mai ridicate cote de răspuns au fost: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. În plus, făcând parte din personalul din linia I, unii au spus că sunt marcați și de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva COVID-19 în secția ATI, de virulența acestui virus și de cazurile dramatice pe care le-au tratat. „Nu în ultimul rând, un factor important al burnoutului este munca aproape continuă care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar și faptul că cei mai mulți dintre colegii mei nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obținute și remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru între muncă și viața personală”, a declarat Dana Biriș, psiholog clinician-psihoterapeut  la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, citată de Ziarul Financiar.

Florin Godean, Country Manager Adecco România, este de părere că burnoutul poate să apară în toate sectoarele de activitate acolo unde nu există o preocupare în evitarea lui. „Nu pot indica un sector anume ci mai degrabă un tip de activități care predispun angajații la epuizare. E vorba de acele activitați repetitive realizate sub presiunea termenelor scurte și fixe. Fără un plan clar de diversificare a activității, redistribuire a sarcinilor și odihnă aceste activități pot duce la epuizare.” Ca vârstă, cele mai expuse sunt persoanele din generația Y (25-34 ani), milennialii, care își autoimpun un ritm foarte alert, considerând că viața lor are sens doar dacă este ocupată, dar și generația X (35-49 ani), unde survine supraresponsabilizarea, odată cu apariția copiilor, a ratelor și a diverselor probleme de sănătate, potrivit datelor HPDI.

Iar dacă vorbim de nivelul profesional la care există cel mai mare risc de apariție a burnoutului, citând o serie de studii din domeniul psihologiei organizaționale, Anita Dănciulescu spune că acesta este cel mai plauzibil să apară la angajații de categorie middle management, munca excesivă, lipsa de suport din partea senior managerilor, complexitatea task-urilor și ambiguitatea postului fiind factori care cresc epuizarea emoțională și scad nivelul de performanță. „Satisfacția la locul de muncă, precum și caracteristicile acestuia sunt importanți predictori ai burnoutului. Cei din middle management iau în fiecare zi decizii care, de obicei, nu influențează viitorul companiei. Ei sunt înconjurați de munca dificilă de a gestiona subordonații, de a răspunde celor din top management ale căror politici le impun, chiar și atunci când nu au un cuvânt de spus despre acestea”, notează ea. „Adevărul despre această categorie de angajați este acela că nu posedă o cantitate extremă de autoritate și trebuie în mod repetat să alterneze între a interacționa cu o putere mai mare sau mai mică. Middle managerii au o relație complicată cu noțiunea de putere deoarece aceasta este activată prin experiențe în contextul relațiilor interpersonale. Astfel, când aceștia interacționează cu un superior, adoptă în mod natural un stil de comportament mai scăzut al puterii, pe când atunci când interacționează cu un subordonat, ei adoptă un comportament mai asertiv și cu o putere mai mare”, explică Dănciulescu. Așa că în momentul în care eșuează în  a se conforma cu aceste așteptări, care vin odată cu fișa postului, provoacă conflicte sociale, confuzie, frustrare, dorința de a demonstra mai mult propria capacitate, ulterior ajungându-se la burnout.