Părinții de bani-gata ai Americii
Tradiția spune că părinții agonisesc cu grijă ca să-și lase avutul copiilor, însă, mai nou, o parte din cei din generația de "baby boomers" din SUA (persoanele născute între 1946 și 1964) nu mai par dispuși să o respecte.
Considerând că deja le-au oferit suficient copiilor, cărora le-au plătit până și studiile superioare sau o parte din costurile de întreținere după terminarea studiilor, mulți dintre părinți doresc să se bucure ei înșiși de roadele muncii lor de atâția ani.
Tendința a fost identificată ca urmare a unui studiu întreprins de o firmă americană ce oferă de ani de zile sfaturi celor care vor să-și lase agoniseala urmașilor. Pe lângă dorința de a se răsfăța după o viață de muncă, mulți dintre americanii bogați se tem de efectul pe care primirea unei moșteniri mari l-ar putea avea asupra copiilor lor, care i-ar putea risipi în loc să cheltuie banii cu chibzuință. Mulți nici măcar nu le spun copiilor de câți bani dispun.
Alții, îngrijorați de starea economiei din prezent, preferă să-și păstreze banii ca să fie siguri că au suficienți pentru cheltuieli medicale sau alte probleme ce ar putea apărea, mai ales că speranța lor de viață este mai mare decât cea a părinților lor din generațiile interbelice.