Părerea puilor lui Bertrand Russell despre viitorul Europei

Este joi după-amiază și lumea are opinii despre Grecia. Ministrul Elena Udrea înfierează pe blog comportamentul premierului Papandreou, în timp ce Victor Ponta o înfierează pe doamna Udrea pentru că îl înfierează pe Papandreou, în timp ce domnia sa îl simpatizează. Sincer, cred că celor doi premierul grec le este pur și simplu indiferent, iar jocul în care s-au prins este unul pur politicianist. Iar demersul prim-ministrului elen de a organiza un referendum pe tema acceptării unui nou program de bail-out le este cam tot la fel de indiferent. Ca să îți pese de program și să ai o opinie, ar trebui să știi câte ceva despre puiul lui Bertrand Russell. Și despre turme.

Bertrand Russell, filozof, matematician, istoric și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a emis la un moment dat fabula puiului. Este vorba de puii de la fermă, hrăniți în fiecare zi de un ins prietenos, așa cum remarcă unul dintre ei. Ceilalți îl aprobă fără să gândească, pentru că omul cel darnic venea negreșit în fiecare zi și le arunca mâncarea. Numai un singur pui, excentric, le spune că se pot înșela, aducându-le aminte cum la un moment dat confrații lor mai mari au dispărut din curte și dispăruți au rămas. Neliniștea lui a tulburat scurt timp existența restului puilor, pentru că în dimineața următoare fermierul cel bun a venit din nou, ba le-a aruncat și mai multe boabe. “Nebunule, îți faci griji degeaba. Ne dă mai multe boabe, pentru că ne place din ce în ce mai mult”, i-au strigat ceilalți pui excentricului. Iar agitația acestuia – “…ne îngrașă! O să fim sacrificați în scurt timp!…” – s-a pierdut în noianul de ciugulituri.Pentru că hrana era tot mai multă, iar fermierul tot mai amabil.

Fermierul a fost drăguț până în ziua în care a venit un camion, iar puii au fost încărcați și duși cu toții, și cei normali și excentricul, la abator. Este o istorioară clasică despre modul în care sunt oamenii instruiți să gândească, privind în trecut, dar nu suficient de adânc, pentru a încerca să ghicească cum va fi ziua de mâine, nu suficient de exact. Iar modelul pe care îl propune îl putem lesne regăsi, în varii scenarii, la originile crizei și la baza supraîndatorării statelor europene. Lipsurile unui asemenea mod de gândire se completează cu binecunoscutul efect de turmă și gata: mai avem timp să ne minunăm scurt abia când suntem urcați în camion și mânați spre abator.

Am înșirat toate cele de mai sus pentru a justifica o afirmație contrară tuturor celor spuse în presa occidentală, ba chiar și părerii ministrului Elena Udrea: dar dacă Papandreou este mai lucid decât mulți alți politicieni? Și îi mai și pasă de ce spune propriul popor, un exercițiu care lipsește în mod cronic din spațiul european. De amintit, în context, de modul în care au reacționat liderii europeni la referendumurile pentru adoptarea Tratatului de la Lisabona sau la referendumurile islandeze; mai departe, ideea că nația nu pricepe cum e cu finanțele și cu planurile de salvare sau cu stabilitatea zonei euro e o ipoteză validă, dar de ce să întrebi poporul așa ceva?

Un referendum ar trebui să întrebe, simplu, dacă poporul vrea ca țara sa să își păstreze independența sau, pentru niște bani, să accepte să devină un soi de protectorat, cum bine l-a definit colega mea Crenguța. Grecia ar trebui să intre, pe măsură ce planul se derulează, într-un nivel superior de austeritate, care nu mai ține nici de popor și nici de premier, iar aceasta este o alegere care cântărește extrem de mult. Iar liderii europeni ar trebui să își prezinte demersul nu drept un plan de salvare a Greciei, ci de ajutorare a creditorilor.

Am văzut de la anunțul surpriză al premierului grec o sumedenie de păreri și supărări ale liderilor europeni sau ale analiștilor economici, toate contrare. Se enunță scenarii catastrofale, cu ruperea zonei euro și cu prăbușirea Europei, iar media nu mai prididesc cu număratul mașinilor de lux ale grecilor cei leneși. Între timp, fluxurile de știri vorbesc deja despre o renunțare la ideea referendumului, dar și de o demisie a premierului grec, semn că spre ferma unora se îndreaptă deja camionul abatorului. Cu atât mai mult, pentru alte ferme, cele scrise mai sus sunt de mare actualitate. Și de viitor.