Paradoxul birocrației: Țara cu cel mai subdezvoltat sistem de educație, unde părinții au ajuns să ceară în stradă trotuare pentru copii pentru a ajunge la școală, și directorii de școală se mută dintr-un partid într-altul pentru un post cald în Parlament, primește rolul de a gestiona educația la Bruxelles

Birocrații de la București și Bruxelles au atins o nouă performanță – pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie. Premierul Marcel Ciolacu susține că este vorba de un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro.

Fără nicio îndoială, este o performanță pentru România. Problema este că, din nou, este o performanță fără substanță, întocmai precum o investiție anunțată cu sute de milioane de euro, dar care la finalul zilei înseamnă doar niște echipamente mutate dintr-o altă țară și piese importate doar pentru a fi asamblate de oameni platiți cu salariul minim pe economie.

Ce ne recomandă?

Rata analfabetismului funcțional din România cu siguranță nu. În 2022, studiile și rapoartele, cum ar fi cele realizate de către organizații precum Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA), au indicat că aproximativ 40% dintre elevii români de 15 ani sunt considerați analfabeți funcțional. Aceasta înseamnă că, deși pot citi un text, nu reușesc să înțeleagă sau să utilizeze informația în mod efectiv. Este o problemă cu impact major asupra dezvoltării economice și sociale, evidențiind necesitatea unor reforme în educație care să dezvolte competențe de gândire critică și de înțelegere profundă a textelor.

Mai mult, conform datelor din ultimii ani, aproximativ 60-70% dintre cei care termină clasa a VIII-a se înscriu la liceu și ajung să susțină examenul de bacalaureat. Din totalul celor care susțin examenul, rata de promovare variază între 60% și 75%, în funcție de anul respectiv, de dificultatea examenelor și de politicile educaționale aplicate. Din totalul elevilor care încep clasa zero, un procent semnificativ abandonează școala la un moment dat.

În ultimii 12 ani, prezența la examenul de bacalaureat a scăzut cu aproape o treime. Numai în 2023 50.000 de elevi de nu se mai regăseau pe listele de Bacalaureat, iar în 2024 cifra a crescut spre 60.000. La Evaluarea Națională erau în vara lui 2024 cu 16.000 de elevi mai puțini decât s-au înscris în clasa zero.

Cum se descurcă profesorii? Înainte de contestații, în 2024, dintre cei aproape 28.500 de candidați, aproape 60% au luat note sub 7.

România are un învățământ atât de “performant” încât la testele PISA depășim numai Bulgaria, Rep. Moldova, Muntenegru și Albania. Inclusiv Serbia obține punctaje mai mari. 

Care este situația învățământului? Companiile se plâng de faptul că trebuie să investească direct în pregătirea și școlirea angajaților, care de multe ori termină un liceu industrial sau o facultate fără a avea cunoștințe adaptate la ce trebuie să facă în privat – cel mai elocvent exemplu este cel al școlilor profesionale unde elevii învață despre carburator – tehnologie care a ajuns la sfârșit la mijlocul anilor 80 în Vest și motoare pe benzină sau diesel, în era electrificării. Același lucru se întâmplă în orice categorie.

Învățământul românesc este atât de performant încât în București primarii de sector aprobă proiecte rezidențiale cu sute și mii de apartamente, dar cu banii obținuți din impozite nu construiesc și școli. Până la urmă treaba privatului este să respecte legea, să plătească taxe și impozite, iar banii, alături de fonduri europene sau guvernamentale să fie direcționați către progres – către infrastructură – școli, spitale, drumuri, construite de la zero. De ce sa investești în o așa-zisă modernizare a unor clădiri construite în urmă cu zeci sau poate chiar sute de ani, când poți oferi copiiilor spații moderne, curate și sănătoase. Cu foarte mici excepții de întâmplă acest lucru în România.

În Cristian, lângă Brașov, părinții au ajuns să iasă în stradă pentru a cere trotuare pe care să meargă elevii la școală. În România infrastructura primează în cel mai prost mod cu putință – străzile și parcările au prioritate, iar fix în proximitatea școlilor, mai ales în București, trotuarele sunt pline de mașini parcate ilegal, ceea ce arată exact cât de importantă este educația în ochii românilor.

Mai mult, în România politicul s-a infiltrat în învățământ – directorul de obicei este membru de partid, cum este și inspectorul general. “Au noroc” să fie în partidul “care trebuie”, au și șanse să primească fonduri, mobilier, echipamente. Dacă sunt “în opoziție”, atunci “există o problemă”. Mai ales în țară, posturile de la stat sunt considerate un adevărat trofeu, motiv pentru care există o luptă acerbă pentru orice post deoarece salarii mari “la privat” sunt doar în centrele regionale sau în Capitală. Într-o epocă în care meritocrația și performanța ar trebui să conteze, noi premiem carnetul de partid.

În scrisoarea președintelui Comisiei, se menționează că postul este unul extrem de important, deoarece va contura Uniunea Europeană.

Care este realitatea din România? Ce înseamnă decizia politică? România a cheltuit 2,5% din produsul intern brut pentru instituțiile de învățământ, ceea ce este foarte puțin în comparație cu media OCDE, care este de 4,9%. Cheltuielile medii anuale per elev de la nivelul învățământului primar până la cel superior în România sunt de 6.279 de dolari, comparativ cu o medie de 14.209 dolari în țările OCDE. România se confruntă cu deficit de cadre didactice la toate nivelurile de învățământ la unele disciplinele, inclusiv la matematică, științe ale naturii.

În tot acest context, românii “se descurcă” – Circa 7% dintre elevii din școala primară sunt înscriși în instituții private. În 2015, ponderea lor era de 3%. Românii plătesc taxe și impozite pentru servicii de care nu pot beneficia – așa cum pentru sănătate nu sunt niciodată bani sau fondurile “se termină”, deși banii sunt încasați, și pentru învățământ, cine dorește ceva mai mult, scoate bani din buzunar, deși la nivel teoretic învățământul este gratuit în România, dar bani nu sunt niciodată alocați cum trebuie.

Cum ajunge o țară precum România, care tratează cu dispreț învățământul, să dețină tocmai un portofoliu legat tocmai de învățământ?