Papa Francisc anunță un posibil dezastru. "A fost ales de popor, iar apoi și-a distrus poporul"
Papa Francisc a denunțat toate violențele de inspirație religioasă în timpul vizitei sale de duminică la principala sinagogă din Roma, arătându-se solidar față de cea mai veche comunitate evreiască din diaspora, în semn de preietenie interreligioasă, într-o perioadă marcată de atacuri islamiste.
În timpul acestei vizite, Papa Francisc a respins toate formele de antisemitism și a făcut apel la “prudență maximă” și intervenție rapidă pentru a preveni un alt Holocaust, relatează Associated Press în pagina online.
“Violența omului împotriva omului este în contradicție cu fiecare religie care este demnă de numele său, în special cu cele trei religii monoteiste”, a spus Papa Francisc, referindu-se la creștinism, iudaism și islam.
Într-un interviu acordat ziarului spaniol El Pais, Papa Francisc a mers chiar mai departe, declarând: „Crizele provoacă frică, alarmează. În opinia mea, cel mai bun exemplu de populism european este Germania anului 1933. Un popor care a fost imersat în criză și își căuta identitatea, până ce a apărut acest lider carismatic, care a promis să-i redea identitatea. Dar le-a dat o identitate distorsionată și cu toții știm ce s-a întâmplat. Hitler nu a furat puterea. A fost ales de popor, iar apoi și-a distrus poporul”, a punctat Papa Francis, în interviul citat de RT.com.