Până statul calculează cum să facă economii cu 200.000 de posturi care nu există, 5 români își fac bagajul în fiecare oră pentru e emigra definitiv

În fiecare zi din 2022, 130 de români, mulți din București, Timiș sau Iași, zonele cu cel mai mare PIB/capita, alegeau să își stabilească domiciliul în altă țară. 2022 este anul în care statisticile din România au consemnat cel mai mare număr de români care au emigrat defintiv, aproape 50.000 de oameni în total.

Oare cum ar suna un exit-interviu cu acești 50.000 de oameni?

L-ar putea organiza Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă sau chiar președintele Klaus Iohannis, la fel cum într-o companie privată de multe ori CEO-ul este mai atent la ce mesaj îi transmite cel care pleacă decât cel pe care îl recrutează. Pentru că îi pasă, pentru că vrea să facă lucrurile mai bine pentru cei rămași.

Poate din aceste 50.000 de interviuri de exit ale românilor care au emigrat anul trecut, statul ar fi putut să învețe ce are de făcut astfel încât la final de 2023 să nu avem încă pe atâția cu același traseu. Dacă, desigur, ar fi fost interesat de acest lucru. Poate ar fi primit și câteva sugestii despre ce poate face pentru a reduce deficitul bugetar, subiectul de top al ultimelor săptămâni. Pentru că omul de rând, cel care pleacă din țară, se lovește de incapacitatea statului de a-și gestiona resursele pentru a crea bunăstare în comunitate. Și se lovește până nu mai poate.  

De mai bine de un deceniu tot auzim povești cu redimensionarea aparatului bugetar, stufos, încărcat de bonusuri, neperformant.

Zilele acestea mi-au rămas în minte cele 200.000 de locuri de muncă pe care statul le bugetează an de an, dar care în realitate nu există.

Din eliminarea unor posturi care nu există se vor face economii de 10 mld. lei.

Statul ne zice practic că a bugetat cheltuieli de 4.200 de lei lunar, echivalentul unui salariu mediu net pe economie, pe niște poziții care nu există în realitate.

Situația nu este nouă, posturile acestea nu au apărut de un an, doi, ele sunt acolo de mulți ani, bugetate. Acum cea mai mare economie anunțată public de Guvern, de 10 mld. lei, se face ștergând de pe hârtie locuri de muncă ce oricum erau doar pe hârtie: paravan pentru bonusuri, organigrame umflate care permit unui șef să fie șef fără a avea în subordine niciun subordonat, scheme locale care au trecut an de an prin semnăturile a zeci de reprezentanți ai statului. (Dacă ați primit recent orice document dintr-o corespondență cu statul știți precis că pe acel document sunt minim trei ștampile și tot atâtea semnături).

Aș trece acest argument al statului care alocă 10 mld. lei din buget pe locuri de muncă ce nu există în interviul meu de exit? Da, categoric l-aș trece.

Aș mai trece și că statul are 117.000 de paturi în spitale pentru care alocă  miliarde de lei annual, dar tinerele mame nasc pe stradă pentru că spitalele nu au medic de gardă sau nu au medic deloc. Statul alocă bani pe paturi, dar pacienții nu au parte de îngrijire medicală de bază pentru că undeva lanțul se rupe. O anchetă, două, o sancțiune, o amendă și lucrurile revin la normal. Mai trece ceva timp, un alt spital, un alt caz similar, același scenariu se repetă. La fel ca la Urziceni unde 70% din bugetul spitalului merge spre plata salariilor.

Dacă ar fi să rămânem în zona sistemului medical aș mai trece și că din contribuțiile de mii de lei pe care le plătesc anual la Sănătate nu am prins niciodată loc în ultimul an la un set de analize decontate. Deși bugetul alocat pentru investigații medicale crește an de an, locurile la analize se dau ca pâinea caldă. Aș trece și că medicii de familie au afișat pe ușă program de vizite la domicilu pentru pacienții care nu se pot deplasa, dar tare curioasă sunt câți dintre ei se și deplasează. La fel și pentru tinerele mame.

Iar dacă trec de la sănătate la educație aș trece că profesorii merită cu siguranță salarii mai mari pentru munca lor, dar că este important să își asume parte din responsabilitate atunci când dintr-o generație de 30-40 de copii de clasa a opta, peste jumătate iau note de 2 și 3 la evaluarea națională la limba română.

Statul plătește salarii, prime, bonusuri pe organigrame stufoase, dar nu măsoară rezultate, performanță.

De la cel mai de jos la cel mai înalt nivel nimeni nu își asumă nimic. Iar lipsa asumării, modul în care președintele, primul ministru, ministrul sănătății, al învățământului se miră ca și noi de handicapul sever al statului în sănătate și în educație va face ca pe termen scurt să vedem cifre tot mai mari în statistica emigrării.

Cât de greu îi este unui manager de spital să fie primul care își cere scuze și își dă demisia? Cât de greu îi este unui director de școală să facă același lucru?.

La Urziceni, managerul de spital spune că nu a greșit cu nimic, iar primarul anunță că a suspendat din funcție managerul de spital. Nu îmi este clar dacă “suspendat” din funcție înseamnă că directorul pleacă acasă fără să mai fie plătit? Nu e demitere, e suspendare. O altă găselniță a statului până trece furtuna.

Jocul de cărți, Solitaire-ul adus în discuție de primul ministru Marcel Ciolacu ieri, când a vorbit despre unii dintre funcționarii statului, pare să ofere cel mai bun răspuns la întrebarea De ce ai ales să pleci din țară?

Nu vreau să joc nici Solitaire, nici poker și nici “ghici ce carte urmează” cu viitorul meu.  Fără sănătate, fără educație, România riscă să ajungă pustiu. Deja sunt zone în care pustiul se instalează.

Vom număra suprafețe întregi de teren gol unde nimic nu se mai leagă. Și vom aloca miliarde de lei să le repopulăm. Dar până atunci bugetăm miliarde de lei pe posturi fără oameni.