Până și cei mai bogați oameni ai planetei au probleme cu parcarea, dar în cazul lor este vorba de parcare avioanelor private
Numărul în creștere de persoane care doresc să călătorească cu avioane private, datorat în parte necesității izolării din ultimii doi ani, duce la o problemă: spațiul de parcare pentru acestea, cel puțin în Statele Unite ale Americii, scrie New York…
Numărul în creștere de persoane care doresc să călătorească cu avioane private, datorat în parte necesității izolării din ultimii doi ani, duce la o problemă: spațiul de parcare pentru acestea, cel puțin în Statele Unite ale Americii, scrie New York Times.
Ca atare, anumite companii se orientează spre construcția de hangare, mai mari sau mai mici, în funcție de puterea financiară a investitorului, pe care le vând sau le închiriază doritorilor, bazându-se pe cererea mare din partea proprietarilor de avioane particulare, fie ei persoane fizice, fie companii care permit clienților să achiziționeze împreună cu alți clienți câte un avion. Acești investitori închiriază spațiu în zona aeroporturilor după care construiesc, iar prețul variază în funcție de amplasamentul noilor hangare. O mare problemă în acest sens o reprezintă disponibilitatea terenurilor, mai ales în cazul aeroporturilor situate mai aproape de centrele orașelor. Pentru mulți deținători de avioane particulare, o soluție la care recurg tot mai des este de a gara pe un aeroport la distanță ceva mai mare de centru, pentru o chirie mai mică, ducându-se apoi unde au nevoie să ajungă cu elicopterul. Ca să nu-și mai bată capul cu găsitul de loc într-un hangar sau de spații de parcare, unii apelează la firme specializate care gestionează flote de avioane particulare, lăsându-le pe ele să caute.
Există și cazuri în care investiția în spații de garare pentru avioane se adaugă pachetului de servicii pentru clienți, cum ar fi clubul de recreere Concours Club din Miami, unde se adună proprietarii de automobile de lux care vor să participe cu ele la cursele organizate acolo, dat fiind că majoritatea vin cu propriul avion.