Până când Guvernul Orban se gândește la relansarea economică, nemții își trimit avioanele charter în România să-i ducă pe români înapoi la muncă în Germania. În loc să le dăm de lu

„Ne gândim și la relansarea României. În momentul în care vom trece de acest vârf, vom veni cu al doilea val de măsuri care vor stimula economia”, scria marți, 7 aprilie,  pe Facebook, Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, într-o postare care se încheia cu “Împreună facem România bine”.

25 de zile au trecut de la declararea stării de urgență. 25 de zile în care sunt deja un milion de șomeri, 200.000 de contracte de muncă încetate, iar în fiecare oră 80-90 de firme anunță încetare totală sau parțială a activității.

Cu fiecare zi ce trece se adaugă noi șomeri, noi firme fără activitate: de ieri și până azi sunt peste 20.000 de noi contracte de muncă încetate sau suspendate și nici aici, în economie, curba nu s-a aplatizat încă.

25 de zile în care restaurantele, hotelurile, agențiile de turism, multe dintre fabricile din industria prelucrătoare, zeci de mii de IMM-uri sunt închise. Și efectul în lanț din economie abia începe să se vadă. Și noi ne gândim? Noi ne gândim la relansarea României?

Când zeci de antreprenori din construcții sau agricultură spun deja de o lună că întoarcearea masivă a românilor în țară, începută din februarie, ar putea fi o șansă care să le acopere din golurile pe care le-au umplut cu muncitori din Sri Lanka și Filipine, noi încă ne gândim la relansarea României?

Păi până ne gândim noi, Germania a dat un strigăt spre estul Europei în urmă cu o săptămână, că îi lipsesc 400.000 de oameni în agricultură, iar astăzi de pe aeroportul din Cluj-Napoca au decolat mai multe curse charter ca să rezolve problema.

Dincolo de îngrămădeala, de lipsa oricărei urme de distanțare socială, de faptul că răspunsurile autorităților rămân în sfera “noi nu știm, nu ne-a anunțat nimeni”, cineva, dar cineva care știe, care nu se mai gândește, i-a adunat pe acești oameni, i-a chemat la aeroport și ei sunt deja în drum spre noul (vechiul) lor loc de muncă din străinătate. Cu norme și criterii de distanțare socială mai stricte, mai clare, dar merg spre locuri de muncă. Germania e oricum gâtuită de tot ce înseamnă prăbușirea sectorului auto, nu mai poate să piardă și din exporturile de alimente. Rafturile din România nu pot fi umplute doar de “fabricat în România.

Iar industria alimentară românească, măruntă de altfel, de 50 mld. lei anual, este la datorie acum la nevoie, dar în câteva luni reia bătălia pentru locul la raft cu importurile din țările care s-au gândit puțin, au făcut planul și au relansat industria. Și noi care visam la strategii care să dubleze industria alimentară la 100 mld. lei, care să folosească lanțul integrat cu o agricultură puternică, să terminăm cu exportul de materie primă și importul de produs finit? Păi asta nu se face peste noapte, noi încă ne mai gândim.

Plecarea românilor cu zboruri charter spre state din Europa de Vest, plecarea la muncă practic, este asigurată prin ordonanța militară: Art. 10. din ordonanța militară 7 – (1) Sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație.

Tot prin ordonanțe militare s-a stabilit și închiderea temporară a  businessurilor din HoReCa, a mallurilor și modul de deplasare al persoanelor în România. Rațiunile medicale, de sănătate publică, de limitare a răspândirii viruslui sunt incontestabile.

Dar poate că, în timp ce autoritățile implicate în măsurile de limitare a răspândirii virusului își făceau treaba, poate în același timp puteau fi gândite și măsuri de relansare a businessului.

Dorel Goia, acționar al Teraplast, grup cu 1 mld. lei cifră de afaceri, spunea că a făcut zece scenarii de criză. Fiecare pentru un declin de 10% din business. Le aplică treptat. Speră să nu ajungă la scenariul zece. Dar fiecare scenariu există. Fiecare scenariu are un plan. Din companiile care încă trăiesc în România, toate au un cel puțin trei scenarii, variante cu ce vor face în funcție de cât de mult se prăbuște businessul.

Domnule Popescu? Cum arată scenariul de business al României? Cel la care vă gândiți? Cel la care lucrați? Câte milioane de locuri de muncă vor fi afectate? Cât se pierde din businessul companiilor? Cât timp ne va lua să punem la loc ce s-a pierdut în acest timp. Sunt 25 de zile astăzi, dar fiecare zi adaugă noi minusuri în economie. Plus temeri.

„Trebuie declarată o stare de urgență în infrastructură, care să dureze doi ani și în care să vedem proiecte masive”, spunea astăzi Horațiu Țepeș, proprietarul producătorului de acoperișuri Bilka Steel din Brașov, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale din construcții din România.

Poate ne gândim și la „o stare de urgență în economie”, mai ales că azi, la ora 12, erau 7.000 de companii care ceruseră certificate pentru situație de urgență pentru încetare totală sau parțială a activității. Aceste 7.000 de companii aveau afaceri de 37 mld. lei și 135.000 de angajați. Și numărul lor crește de la o oră la alta.