Home Panorama Palat regal in SUA? Iata-l!
Panorama

Palat regal in SUA? Iata-l!

Construit spre sfarsitul secolului al XIX-lea pentru uzul familiei regale, Palatul Iolani din Honolulu revine azi in atentie in calitatea sa de unic palat regal de pe teritoriul SUA.

Palat regal in SUA? Iata-l!
Palat regal in SUA? Iata-l! · Foto: Business Magazin

Redarea maretiei sale de altadata este o problema insa destul de dificila, dat fiind ca familia regala dn Hawaii a fost indepartata de la putere in anul 1893 si de atunci palatul a cunoscut vremuri grele, scrie Wall Street Journal. Lasat in parasire psna spre finalul anilor ’60, palatul a intrat in atentia unei organizatii non-profit numite Prietenii Palatului Iolani, care a decis sa-l transforme in muzeu si a lansat o campanie de recuperare a elementelor de decor si mobilier care-i dadeau cladirii stralucirea ei de altadata.

Eforturile, incepute cu cautari de ani de zile prin ziarele sfarsitului de secol nouasprezece, fotografii de epoca, registre sau documente privitoare la comenzi de mobilier, sunt astazi coordonate de o descendenta a familiei regale din Hawaii, printesa Abigail Kawananakoa. Palatul are si un site pe care este publicata o lista de obiecte cautate. Exista voluntari care urmaresc pana si site-urile de licitatii pentru a vedea daca nu apare ceva de la Iolani.

Desi multe lucruri nu vor mai fi gasite probabil niciodata, multe s-au putut recupera, fie donate de bunavoie, fie in urma unor presiuni. |n acest din urma caz, s-a recuperat o masa de mahon aflata in proprietatea conducerii statului Iowa, in urma presiunilor unui grup de elevi care a cerut returnarea ei proprietarilor de drept. Alte obiecte, cum ar fi portelanuri cu insemne regale, au fost inapoiate dupa ce proprietarii au vazut emisiuni TV, in timp ce altele au fost inapoiate de detinatori carora nu le mai incapeau in casa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună