Ozone Laboratories, + 28% la sase luni
Filiala locala a companiei farmaceutice Ozone Laboratories a inregistrat, in prima jumatate a anului acesta, venituri de 17,5 milioane de euro, in crestere cu 28% fata de perioada similara a anului precedent, pentru urmatoarea perioada estimandu-se mentinerea trendului ascendent.
”Suntem intr-o perioada in care ne concentram foarte mult atat pe dezvoltarea locala si expansiunea regionala, cat si pe extinderea portofoliului de produse, actiuni care au vizat transformarea companiei intr-un jucator important pe pietele pe care activeaza”, a declarat Christopher Henwood, directorul executiv al grupului Ozone Laboratories.
Reprezentantii companiei au mai precizat ca rezultatele au fost posibile printr-o serie de investitii in dezvoltarea portofoliului de produse si a extinderii distributiei in retail. Ozone Laboratories Romania vizeaza, pentru intregul an, o majorare a cifrei de 28%, de la 29,5 milioane euro in 2007, la peste 37 milioane euro.
Grupul Ozone Laboratories este detinut de fondatorii grupului farmaceutic A&D Pharma, care include distribuitorul Mediplus si farmaciile Sensiblu, Charles Eid, Ludovic Charles Simon Robert, Roger Akoury si Walid Abboud.