Home Transporturi Oțel și sticlă pentru mașini
Transporturi

Oțel și sticlă pentru mașini

Showroomurile auto încep din nou să se dezvolte în marile orașe ale țării, pe măsură ce apetitul românilor pentru mașini noi a reapărut. Bucureștiul a atras din nou investiții serioase, în special pe segmentul premium, în timp ce importatorii lucrează la refacerea rețelelor la nivel național.

Oțel și sticlă pentru mașini
Oțel și sticlă pentru mașini · Foto: Business Magazin

Ultimul deceniu a reprezentat un adevărat roller-coaster pentru piața auto locală, de la investiții de milioane și chiar zeci de milioane de euro și o piață care de la peste 300.000 de autoturisme vândute în 2007 s-a dus la mai puțin de 70.000 de unități în perioada de criză. Aceste salturi, dar și prăbușiri au atras după sine fluctuații în cadrul rețelelor de dealeri, unde mulți au pariat pe adevărate „catedrale“ în care au investit chiar și peste 20 de milioane de euro, cum sunt cazurile centrelor Cobălcescu de pe Splaiul Unirii din Capitală sau Porsche Pipera 2, în care Porsche Inter Auto a investit 15 milioane de euro.

În tot acest timp, în ultimii opt ani, mai bine de un sfert dintre dealerii auto la nivel național și‑au închis porțile pe măsură ce vânzările s-au concentrat pe marile orașe, iar clienții persoane fizice s-au orientat tot mai mult către mașinile la mâna a doua. Spre exemplu, în intervalul ianuarie-octombrie, 73% dintre cele 80.000 de mașini noi vândute pe piața locală au fost achiziționate de firme, în timp ce importurile de mașini la mâna a doua au continuat să urce cu peste 10% la mai bine de 200.000 de unități în același interval.

Dacia a demarat în vara anului trecut o campanie de reînnoire a rețelei de dealeri, modernizare care se va realiza în totalitate până la începutul anului 2017. Astfel, anul viitor, când vor veni noile Dacia Logan și Sandero facelift, acestea vor fi comercializate din noile showroomuri. Când va veni noul Duster din 2018, întreaga rețea ar trebui să fie la noile standarde.
Din iunie 2014 până în decembrie 2015, 40 de showroomuri au fost deja reamenajate și aduse la noul standard, cunoscut sub numele de Dacia Evolution Plus. Aceasta reprezintă mai mult de 50% din întreaga rețea Dacia. Investiția realizată depășește 500.000 de euro.

Noul concept de showroom include mobilierul nou, prezența unei zone de tip lounge și a unui spațiu pentru copii, prezentarea detaliată și accesibilă a serviciilor propuse și a diferitelor oferte de finanțare.
Tot un dealer Dacia, Auto Cobălcescu, dar care mai are în portofoliu mărcile Renault, Nissan, dar și SsangYong, a pariat pe restilizarea centrului din București și pe transformarea uneia din clădirile componente acestuia într-un centru BMW la noile standarde ale mărcii.

Investiția în noul centru se ridică la 2 milioane de euro, din care construcția la 1,2 milioane de euro, iar restul reprezintă echipamentele. Centrul Cobălcescu din București a fost cel mai scump dealership auto construit vreodată în România, fiind realizat în urma unei investiții de 22 de milioane de euro, deschis oficial în 2009 pentru mărcile Dacia, Renault și Nissan, alături de care s-au mai comercializat pentru perioade mai scurte Saab și Suzuki, dar și SsangYong, vândut în continuare de dealer, dar în volume mici. Al doilea cel mai scump centru auto din România este cel al Porsche Inter Auto din Pipera, unde austriecii au investit 15 milioane de euro în dealershipul de lux construit pentru Audi, Porsche, Bentley și Lamborghini. Pentru 2015, Auto Cobălcescu estimează o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, față de 16,5 milioane de euro în 2014, când a mai înregistrat și o pierdere de aproape 2 milioane de euro.

Auto Cobălcescu este primul centru BMW deschis în Capitală care nu aparține Automobile Bavaria, fostul importator exclusiv BMW până în 2007, companie controlată de omul de afaceri Michael Schmidt. Totodată, noul centru BMW va concura direct cu centrele Midocar tot de pe Splaiul Unirii, dar amplasat mai aproape de Centura Capitalei unde sunt comercializate mărcile Audi și Volkswagen, dar și cu Autoklass, centrul Mercedes-Benz aflat la intersecția dintre Splaiul Unirii și calea Văcărești. BMW urmează aceeași strategie precum Audi și Mercedes-Benz de a avea cel puțin doi dealeri diferiți în Capitală. Marca Audi este comercializată în București de Midocar și de Porsche Inter Auto, Mercedes-Benz de ȚiriacAuto și Autoklass.
Anul viitor numai din activitatea BMW Auto Cobălcescu estimează o cifră de afaceri de 10-12 milioane de euro, adică un plus de 40% față de cifra de afaceri curentă.

Bogdan Militaru, fostul brand manager Seat și actual director de marcă al Audi în cadrul Porsche România, cel mai mare importator de pe piața auto locală, spunea încă de la finalul anului 2014 că dealerii auto se vor asocia între ei după achizițiile din ultimii ani pentru a reduce costurile și pentru a se adapta la volumele mai mici de piață comparativ cu cele de peste 300.000 de autovehicule vândute în 2007 și 2008. Motiv pentru care, până acum, dealerii mai mici și fără resurse financiare au fost preluați de către cei mai mari, cum este cazul dealerului Volkswagen din Ploiești, vândut de Cardinal Motors și achiziționat de grupul Rădăcini, sau investiții în mărci premium realizate de dealeri care aveau de ani buni în spate un brand de volum, cum este cazul Cobălcescu sau Proleasing la Ploiești care a adăugat la finalul anului 2014 marca BMW în portofoliu.

Ruxandra Soare, actualul brand manager Seat în cadrul Porsche România, este de părere că „piața auto din România este în acest moment foarte dinamică și într-un proces de reașezare. Atât importatorii și dealerii auto, cât și clienții se adaptează rapid ritmului actual al industriei auto. Dealerii multimarcă sunt din ce în ce mai răspândiți, ei având avantajul de a fi activat în piața auto atât înainte, cât și după2007. Avem dealeri multimarcă și colaborăm foarte bine cu ei“.

În acest moment marca Seat este reprezentată pe piața locală de 12 dealeri care includ showroom și service, alături de cinci service-uri partenere. Anul trecut importatorul a autorizat un nou dealer în Constanța, deținut de compania Pro Group Exclusiv Auto. Spre comparație, în 2008 marca Seat deținea o rețea de 20 de dealeri.

„Pentru 2016 obiectivul nostru este de a acoperi două din zonele geografice pe care le avem deschise. Valoarea investițiilor depinde de dimensiunea dealershipului, dar și de conceptul ce va fi implementat, de distribuitor sau agent“, spune Ruxandra Soare. În anul care a trecut, marca Seat a început implementarea noilor elemente de identitate a mărcii la dealerii săi. Au beneficiat sau vor beneficia de rebranding șapte showroomuri, iar restul de cinci urmează a fi finalizate în prima jumătate a acestui an. Investițiile în acest domeniu depind de dimensiunea showroomului, de tipul acestuia și de condițiile impuse de amplasarea geografică. Prioritățile pentru 2016 ale mărcii Seat sunt județele Timiș și Bihor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună