Home Actualitate Orban: Roșca Stănescu și-a pierdut autom...
Actualitate

Orban: Roșca Stănescu și-a pierdut automat calitatea de membru PNL, postul său de parlamentar-vacant

Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Sorin Roșca Stănescu și-a pierdut automat calitatea de membru PNL odată cu condamnarea sa și că postul acestuia de parlamentar ales în județul Dâmbovița devine vacant.

Ludovic Orban a declarat, într-o conferință de presă la Târgoviște, că Sorin Roșca Stănescu și-a pierdut automat calitatea de membru PNL odată cu condamnarea sa și că postul aceastuia de parlamentar ales în județul Dâmbovița devine vacant, urmând ca, cel mai probabil, să fie organizate alegeri anticipate în cazul în care colegiul nu este reprezentat de un alt senator intrat în Parlament prin redistribuire.

Orban a precizat că, atunci când conducerea PNL a decis să îl susțină pe Roșca Stănescu la alegerile parlamentare, acesta fusese achitat de către instanța de fond și nu existau ”temeiuri” pentru ca cei din PNL să își imagineze că urma o condamnare.

În momentul în care domnul Antonescu și conducerea PNL au hotărât să-l susțină ca și candidat din partea PNL pe listele USL, domnul Sorin Roșca Stănescu fusese achitat de instanța de fond și infracțiunea pentru care era judecat se prescrisese. Adică nu mai exista niciun fel de temei pentru ca cineva din partidul nostru să-și imagineze că se poate ajunge la un asemenea deznodământ. Deși procurorul de caz a oferit domnului Sorin Roșca Stănescu să utilizeze de prescrierea faptelor, domnul Sorin Roșca Stănescu, care fusese achitat de instanța de fond, a refuzat acest lucru, a spus că vrea să fie achitat și de instanța de apel”, a afirmat vicepreședintele liberal.

În acest context, Ludovic Orban a adăugat că ”dacă (Sorin Roșca Stănescu -n.r.) și-a asumat riscul de a nu beneficia de prescripție, înseamnă că totuși se considera nevinovat și instanța a considerat altfel”.

Vicepreședintele liberal a mai spus, de asemenea, că fostul său coleg de partid uitase că are proces în acea zi și că a aflat de la televizor că a fost condamnat la închisoare cu executare.

”Nu am știut în vreun fel că există cel mai mic risc ca domnul Sorin Roșca Stănescu să fie condamnat. De altfel, Sorin Roșca Stănescu și uitase că are proces în ziua respectivă. Și el a aflat de la televizor că instanța a decis să îl condamne la doi ani și patru luni”, a afirmat Ludovic Orban.

El a menționat că nu comentează hotărârea judecătorilor, întrucât ”decizia instanței e suverană”.

Întrebat dacă decizia de condamnare a senatorului PNL afectează campania electorală a candidatului ACL Klaus Iohannis, Ludovic Orban a răspuns: ”sub nicio formă”.

”În mod evident aici avem o campanie prezidențială în care contează cu totul și cu totul alți factori” a adăugat Ludovic Orban.

În dosarul Rompetrol, Curtea de Apel București a dispus condamnarea lui Sorin Roșca Stănescu la un an de închisoare pentru utilizare de informații privilegiate și la doi ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracțional organizat. În urma contopirii pedepselor, cea mai grea dintre acestea a fost sporită cu patru luni, urmând ca senatorul PNL să execute doi ani și patru luni de închisoare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună