Home Actualitate Orașul din România unde s-au dat amenzi...
Actualitate

Orașul din România unde s-au dat amenzi de 70.000 de euro într-o zi, pentru că oamenii nu mai respectă ordonanțele militare

Gălățenii nu mai respectă ordonanțele militare, în județ fiind aplicate amenzi record, de peste 70.000 de euro într-o singură zi, celor care nu au respectat regulile stabilite de autorități. În ultimele 24 de ore, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Galați…

Orașul din România unde s-au dat amenzi de 70.000 de euro într-o zi, pentru că oamenii nu mai respectă ordonanțele militare
Orașul din România unde s-au dat amenzi de 70.000 de euro într-o zi, pentru că oamenii nu mai respectă ordonanțele militare · Foto: Business Magazin

Gălățenii nu mai respectă ordonanțele militare, în județ fiind aplicate amenzi record, de peste 70.000 de euro într-o singură zi, celor care nu au respectat regulile stabilite de autorități.

În ultimele 24 de ore, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Galați au făcut verificări la persoanele izolate la domiciliu și au constatat că majoritatea nu respectă regulile stabilite de autorități. Astfel, inspectorii au dat amenzi în valoare totală de peste 300.000 de lei.

Alte sancțiuni au fost date pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

„Au fost verificate 161 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse fiind depistate 132 de persoane care nu au respectat interdicția privind deplasarea/libera circulație. Au fost aplicate 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 337.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației. de persoane privind modul de respectarea a măsurilor de izolare la domiciliu. Totodată au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, dintre care 54 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, valoarea totală fiind de peste 190.000 lei”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Galați.

Conform datelor oficiale, în județul Galați 480 persoane se află în carantină instituționalizată, iar 409 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

De asemenea, 314 persoane au primit confirmarea că sunt infectate cu virusul COVID-19, dintre care 30 au decedat.

Până în prezent, în județul Galați au fost făcute 1.921 de teste.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună