Oracle atacă Google

Ca de obicei în aceste situații, limbajul juridic este prea încâlcit ca să înțelegem ceva, mai ales că este vorba despre proprietatea intelectuală. Pentru ca lucrurile să fie și mai încâlcite, avem de-a face și cu un jargon tehnic privind chestiuni precum limbaje de programare și platforme software. Desigur, totul are în spate o istorie care este cu siguranță relevantă, așa că merită să o expun pe scurt.

Încă din ultimul deceniu al secolului trecut, firma Sun a început să dezvolte o “platformă software” care să fie unitară și portabilă, adică să poată să ruleze pe orice sistem de operare, indiferent de hardware. La baza acestei platforme stă un limbaj de programare numit Java, care își inspiră sintaxa din limbajul C. Un program scris în Java se compilează, dar rezultatul compilării nu este cod executabil, ci un cod intermediar (bytecode) care va fi rulat de un program numit JVM (Java Virtual Machine). Trucul este că JVM poate fi portat relativ ușor pe orice sistem de operare, așa că programele propriu-zise sunt implicit portabile. La modul simplu, limbajul, bibliotecile de clase, compilatorul și mașina virtuală Java formează “platforma Java”.

În 2006, Sun a publicat în regim open source (sub licență GPL) cea mai mare parte a platformei, obținând sprijinul unei comunități entuziaste de dezvoltatori. Dar IBM lucra deja de câțiva ani la proiectul Harmony – o implementare open source a platformei Java, independentă de Sun, sub licență Apache. Pe de altă parte, au fost dezvoltate compilatoare și pentru alte limbaje (de exemplu Jython) care puteau să producă bytecode care poate fi rulat de JVM.

Deși softurile erau libere, Sun a inventat un mecanism prin care să controleze platforma și, totodată, să obțină bani din ea. Oricine putea să dezvolte propria sa implementare a unor părți a platformei (mai ales mașina virtuală), dar pentru ca un sistem să se poată declara “compatibil Java” trebuia să treacă printr-o suită de teste de compatibilitate (TCK), iar această suită costa bani. În 2003, un fost inginer de la Apple pe nume Andy Rubin a înființat firma Android, specializată în dezvoltarea de platforme software pentru aparate mobile, iar în 2005 Google a cumpărat firma și l-a însărcinat pe Rubin cu dezvoltarea sistemului de operare Android.

Soluția aleasă s-a bazat pe nucleul Linux și un mediu de dezvoltare bazat pe Java. Însă Google a ales să nu utilizeze platforma de la Sun, ci a dezvoltat propria mașină virtuală (Dalvik) și a folosit bibliotecile de la Harmony, considerându-se eliberată de orice obligații față de Sun. De altfel, executivii de la Sun s-au declarat încântați de Android, deși acesta nu a cumpărat TCK și nu s-a prezentat ca fiind Java.

Primul telefon rulând Android a fost lansat în octombrie 2008, iar după 15 luni, Oracle a cumpărat Sun Microsystems și, în scurt timp, a încercat să oblige pe Google să plătească pentru utilizarea platformei Java. Cum Google a refuzat, în 2010 Oracle a intentat un proces care se judecă acum. Procesul va consta în două faze, dintre care prima se referă la încălcarea drepturilor de autor, iar a doua se referă la patru brevete pe care Oracle le deține. Specialiștii consideră că patentele sunt nesemnificative și partea importantă este cea legată de copyright.

Dacă Oracle va avea câștig de cauză, foarte probabil va urma o fază legată de despăgubiri. Larry Ellison a anunțat că va cere peste 6 miliarde de dolari și, foarte probabil, o taxă pentru fiecare sistem Android activat. Deși se consideră fără vină, Google s-a arătat dispusă să evite procesul, plătind lui Oracle 2,8 miliade și 0,515% din încasările viitoare generate de Android. Motivația este ușor de intuit: în instanță, Google va trebui să expună toate datele privind veniturile, ceea ce n-a făcut niciodată până acum.

În opinia mea, acuzele aduse de Oracle sunt cel puțin inconsistente, dacă nu chiar absurde. De exemplu, faptul că Google a folosit specificațiile interfețelor de programare de la Sun – practic, o documentație – pentru a-și implementa propriile API-uri (cam la fel a procedat și împotriva lui SAP). Interesant este că tot zilele acestea, Curtea Europeană de Justiție a dat verdictul într-un caz absolut similar, în care compania SAS a acuzat World Programming Ltd (WPL) că i-a încălcat drepturile, dezvoltând o implementare proprie a unui sistem realizat de SAS pe baza unui limbaj propriu. Decizia a fost că WPL nu are nici o vină, deoarece nu a folosit cod sursă de la SAS. Însă în procesul american vor decide jurații: un profesor pensionar, un poștaș, o asistentă medicală, un fotograf… și încă opt la fel de competenți.

Pentru mai multe comentarii ale lui Mircea Sârbu vizitați www.bmag.ro/opinii