Opt ore muncă, opt ore recreere, opt ore somn – worklife balance-ul a fost inventat în 1817 – și uitat în 2020?

În cadrul evenimentului CEO Awards, desfășurat recent, i-am întrebat pe cei prezenți, într-un sondaj interactiv, printre altele, care cred ei că este secretul fericirii angajaților din România. Răspunsul a fost într-o majoritate covârșitoare, de peste 67%, în favoarea timpului personal. Oamenii prezenți acolo – mulți dintre ei antreprenori sau top management din companii – au spus că fericirea angajatului român nu înseamnă neapărat urcarea în ierarhie sau beneficii extra-salariale cum ar fi abonamentele la sală, ci mai mult timp pentru viața personală.

A doua cea mai votată alegere a fost o mărire de salariu (aici s-au alocat 39% dintre voturi), ceea ce nu este de mirare deloc, având în vedere vremurile pe care le traversăm.

Am făcut legătura cu o hartă pe care o aveam în minte, a numărului de ore muncite de angajații europeni: în regiunea noastră – România, Bulgaria, Serbia, Polonia și Grecia, harta orelor muncite depășește sau este egală cu 39 de ore săptămânal; la polul opus se află Germania, Austria și Norvegia, cu mai puțin de 35 de ore muncite săptămânal. Iar asta apare în statisticile oficiale: sunt convinsă că media multora dintre cei pe care noi îi numim „corporatiști” depășește deseori programul de muncă stabilit cu secole în urmă și care a devenit chiar mai haotic în pandemie.

O cercetare citată de inc.com spunea însă că, de fapt, în opt ore de muncă, un angajat este productiv doar pentru două ore și 53 de minute. Dacă am folosi cu adevărat această informație și poate nu am tăia o zi de muncă până la trei ore, dar am munci șase ore în loc de opt ? (asta din nou, potrivit orelor muncite în statistici)

Henry Ford, dincolo de brandul care a trecut testul timpului, este celebru pentru viziunea și curajul de a reduce timpul de muncă al angajaților, simultan cu dublarea salariilor – adică exact ceea ce își doresc probabil și cei mai mulți  dintre angajații zilelor noastre. Rezultatul ? O dublare a productivității companiei. Sigur, au trecut secole de atunci, dar oare care ar fi rezultatul aplicării unei astfel de strategii în zilele noastre, în „fabricile moderne” ?

Nu pot să nu mă întreb de ce nu a ajuns încă la noi o știre despre o companie care să ia o astfel de decizie pentru angajații săi – desigur, adaptată vremurilor pe care le trăim. Am auzit cu toții discuțiile despre săptămâna de lucru de patru zile. Potrivit unui sondaj BestJobs, jumătate dintre angajatori ar vedea posibilă funcționarea companiei lor cu un program de lucru de doar patru zile pe săptămână, în forma propunerii legislative în care ziua de lucru ar urma să crească de la 8 la 10 ore, însă.

Dacă în țări precum Germania sau Norvegia, care, deși sunt economii mai dezvoltate, businessurile pare că merg și cu mai puține ore alocate acestora, de ce nu se poate  realiza acest lucru și la noi? Bănuiala mea este că în România se muncește încă, uneori, haotic și pe bani puțini. Nu știu dacă criza forței de muncă este problema sau faptul că suntem totuși o economie cu doar trei decenii de capitalism.

Companiile se bat pentru angajați în condițiile actuale de piață – dar cei mai mulți dintre ei folosesc beneficii extra-salariale, posibilitatea de traininguri sau plata unor studii de business pentru angajații lor – când, poate, uneori, acestea îi încarcă și mai mult pe aceștia.

Mi-ar plăcea ca în loc să primim comunicate de presă despre beneficii extra-salariale cum ar fi abonamentele la sala de sport sau, mai nou, după pandemie, ședințele de terapie, să vedem o revoluție a unor beneficii reale – cu mai puțin timp necesar realizării sarcinilor de birou și, de ce nu, cu măriri substanțiale de salarii.  

În secolul al XVIII-lea, zilele de muncă de 10-16 ore erau normale, fiindcă fabricile aveau nevoie să funcționeze 24/7. Când a devenit clar că astfel de zile lungi erau brutale cu angajații și nesustenabile, lideri precum activistul Robert Owen au militat pentru zile de muncă mai scurte: în 1817, sloganul lui era: „Opt ore de muncă, opt ore recreere, opt ore odihnă”. Totuși, această mișcare nu a devenit un standard până un secol mai târziu când, în 1914, Ford Motor Company a uimit pe toată lumea reducând programul la opt ore de muncă, în timp ce a dublat salariile. Rezultatul? Creșterea productivității.

Ioana Matei, editor Business Magazin