Home Actualitate Opt ani de la începutul crizei. Cum a ev...
Actualitate

Opt ani de la începutul crizei. Cum a evoluat România în acești ani

Dacă numărul de supermarketuri și de clădiri de birouri s-a triplat și dublat, numărul de joburi este mai mic. Factura la energie a crescut cu 40%, dar o doză de Cola a scăzut cu 16%, scrie Ziarul Financiar Deși au…

Opt ani de la începutul crizei. Cum a evoluat România în acești ani
Opt ani de la începutul crizei. Cum a evoluat România în acești ani · Foto: Business Magazin

Dacă numărul de supermarketuri și de clădiri de birouri s-a triplat și dublat, numărul de joburi este mai mic. Factura la energie a crescut cu 40%, dar o doză de Cola a scăzut cu 16%, scrie Ziarul Financiar

Deși au recuperat pierderile de atunci, piețele financiare nu mai sunt la fel  –  PIB-ul merge spre 170 mld. euro, plus 20%, dar locurile de muncă se recuperează greu  –  În schimb, numărul de supermarketuri s-a triplat.

Falimentul Lehman Brothers este considerat drept startul oficial al celei de-a doua crize financiare ca magnitudine din ultima sută de ani.

Indicele BET este în jurul nivelului de 7.000 puncte, o apreciere de 45% față de 15 septembrie 2008, însă încă în spate cu 35% față de valoarea din iulie 2007. Bursa americană a crescut cu aproa­pe 70% comparativ cu momentul Lehman Brothers, în timp ce indicele german DAX a crescut cu 39%, iar piața de capital britanică a înregistrat un avans de 24%.
Companiile au încheiat restructurările, iar numărul de salariați din economie se apropie din nou de pragul de 4,8 milioane de oameni, însă creș­terea cu 40% a salariului mediu net tot nu a ajutat economia locală să scoată capul de la coada clasamentului Uniunii Euro­pene.

Cu toate acestea angajații din serviciile IT, asigurări, industria grea, extracția petrolului, sectorul bancar și serviciile anexe extracției au ajuns la salarii medii lunare de peste 1.000 de euro pe lună. Ei sunt însă doar 170.000 de oameni, adică 4% din efectivul total al salariaților din România, iar pentru dezvoltarea eco­nomică ponderea lor ar trebui să crească.
Produsul Intern Brut al României era de 139,7 mld. euro în 2008, iar în acest an ar putea să ajungă la 169,9 mld. euro. Economia a fost pe o pantă ascendentă din 1999 timp de nouă ani consecutiv, oprindu-se brusc în 2009, odată cu propagarea mondială a crizei financiare. Dacă în 2008 PIB-ul creștea cu 8,5%, în 2016 ritmul de creștere ar putea să ajungă la 4,2%, potrivit estimărilor oficiale, sau chiar peste acest nivel. După un declin de 7,1% în 2009 și o scădere de 0,8% în 2010, economia a revenit pe creștere.

În 2008, în România vânzările de telefoane inteligente abia treceau de 100.000 de unități, iar anul acesta estimările arată o piață de 4,2 milioane de unități. Pentru generațiile care cumpără astfel de telefoane s-au dezvoltat și zecile de turnuri de birouri din Pipera, Barbu-Văcărescu sau Cotroceni. Doar în Capitală s-au construit clădiri de birouri care pot să „găzduiască“  270.000 de angajați, iar parterul lor este „rezervat“ de marile lanțuri de retail, cele care nu s-au uitat la indicatorii crizei și au pom­pat sute de milioane de euro în extindere.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună