Opinie Valentin Ghiuș: Istoria se repetă, și în finanțe

Valentin Ghiuș este FX & Commodities Trader.

Atunci, miniștrii energiei din statele membre OPEC declarau creșterea prețului la petrol cu 70%, de la $2,9/baril la $5,6/baril, urmând ca pe 22 decembrie 1973, șahul Iranului să propună un nou preț, de $11,65/baril. Între octombrie și decembrie 1973, prețul petrolului se apreciază cu 300%, iar în 1974 depășește nivelul de $12/baril.

În consecință, în anii ce au urmat, au crescut dificultățile economice din țările industrializate, statele în curs de dezvoltare au fost nevoite să se împrumute pentru a plăti contravaloarea importurilor, iar conflictele militare nu au întârziat să apară.

Pe 5 iunie 2015, OPEC decide, în ședința de la Viena, să se respecte în continuare plafonul de producție de 30 de milioane de barili zilnic și recomandă statelor membre să adere la această limită. Știrea a determinat scăderea prețului pentru petrolul internațional cu doar $1,62/baril și tranzacționarea la nivelul de $62,10/baril.

Această ședință, a 167-a în cadrul OPEC, a fost doar o confirmare de susținere a deciziei luate pe 27 noiembrie 2014, când membrii OPEC au votat să se păstreze nivelul de producție de 30 milioane barili zilnic (în pofida surplusului ce a determinat scăderea prețului petrolului la sfârșitul anului 2014 cu peste 35% și așteptărilor pieței de reducere a producției și de restabilire a echilibrului cerere-ofertă). Deși se discută despre supraproducție, despre pierderea autorității OPEC în a controla cererea și oferta și implicit prețul (ceea ce pare a fi eronat, dată fiind volatilitatea crescută la știri venite dinspre OPEC) sau despre teorii conspiraționiste cu implicații geopolitice, adevărul este incomod, dar de necontestat: o schimbare bruscă și semnificativă în prețul petrolului va determina o nouă ordine mondială, care se va manifesta inițial la nivel economic.

Evenimentele recente de pe piața țițeiului ne poartă parcă înapoi în timp, în perioada 1973-1974. Atunci s-au ridicat noi puteri economice mondiale în special din rândul țărilor producătoare și exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord. Concomitent, Statele Unite, Europa, Japonia, precum și alți importatori de petrol au suferit o lovitură economică puternică. Aceasta a fost doar o primă consecință, dintr-un domino ce a culminat cu izbucnirea de conflicte generate în principiu de răspândirea internațională a fundamentalismului islamic, finanțat în mare parte de statele exportatoare de petrol aflate în plină ascensiune economică.

Scăderea prețului țițeiului, înregistrată din vara anului 2014 și până în prezent, va fi cel mai probabil la fel de perturbatoare ca șocul petrolului din 1973-1974 și o dovadă că istoria se repetă și în finanțe. Așa cum în urmă cu patru decenii evoluția pieței petrolului a născut învinși și învingători, și acum, cu toate că taberele sunt diametral opuse, vor exista învinși și învingători.

Rusia, stat care în prezent generează o mare parte din veniturile de export (aproximativ 70%) și federale (aproximativ 50%) din contracte de petrol și gaze, a suferit, pe fondul sancțiunilor occidentale și al scăderii prețului țițeiului, o devalorizare abruptă a monedei naționale, a portofoliilor investiționale, o scădere a rezervelor băncii centrale și ieșiri masive de capital. Simultan, obligațiunile Rusiei au fost retrogradate de către agențiile de rating internaționale la statutul de junk.

Într-un context mult mai amplu, aceste efecte directe generează la rândul lor consecințe cu implicații la nivel micro – proiecte energetice ce devin prea riscante sau neviabile din cauza prețului redus la petrol, polarizare socială și sărăcie în multe dintre statele producătoare, în unele dintre ele precum Algeria, Venezuela sau Nigeria nici măcar nivelul de $120/baril nefiind suficient pentru acoperirea costurilor de producție. Un alt stat extrem de afectat de evoluția nefavorabilă a prețului la țiței este Iranul, pentru care este previzionată o scădere de 4% a produsului intern brut în anul fiscal ce urmează (de la 5% la 1%).

Efectele sunt atât de stringente, încât serviciul militar de doi ani, până nu demult obligatoriu, poate fi răscumpărat și este înregistrat în prezent ca venit în bugetul țării. Totodată, scăderea prețului petrolului este unul din motivele pentru care Iranul a demarat negocierile cu occidentul privind programul său nuclear. Până și organizația Statul Islamic a întâmpinat probleme de cash flow, ca urmare a deprecierii prețului țițeiului, cu scăderea veniturilor zilnice din vânzarea petrolului de la $1-$2 millioane la $300.000.

Piețele financiare, de asemenea, au fost și sunt în continuare remodelate de evoluția prețului petrolului; în principal din cauza scăderii evaluării companiilor, în special a celor din domeniul energetic, ale căror rezerve de țiței sunt active considerate primordiale în determinarea valorii acțiunilor.

Coroborat cu scăderea prețurilor, creșterea costurilor va determina transformarea multor rezerve de petrol în active irecuperabile și neviabile din punct de vedere comercial. Mai mult, fondurile de investiții și de pensii care au expunere la țările producătoare de petrol (ex.: fondul norvegian de pensii are o alocare de 1,5% din totalul titlurilor la nivel mondial investite în instrumente sensibile la evoluția prețului țițeiului) ar putea fi nevoite să lichideze o parte din portofolii pentru onorarea obligațiilor fiscale, în cazul în care prețul va rămâne scăzut pentru o perioadă îndelungată de timp. Toate acestea vor crea o presiune semnificativă pe piețele financiare internaționale.

De partea cealaltă, a statelor beneficiare de pe urma scăderii prețurilor, se află marii consumatori și importatori, țările cu un nivel ridicat al inflației, dar și consumatorii finali de pretutindeni. Printre aceștia se numără Statele Unite, Brazilia, China, India și Turcia. Efectele pozitive ale scăderii prețului țițeiului sunt notabile: aprecierea PIB-ului, reducerea subvențiilor pentru sectorul energetic și folosirea acestora pentru proiecte pe termen lung, cheltuieli mai scăzute cu importurile energetice și implicit reducerea presiunii pe deficitul de cont curent, dar și accelerarea tendinței deflaționiste (un deziderat urmărit mai ales de economiile dezvoltate și cu precădere de Europa). Totodată, optimiștii și cei încrezători în energia regenerabilă speră ca erodarea prețului petrolului să contribuie la îmbunătățirea tehnologiilor și metodelor de producere de acest gen și să se descopere surse de energie regenerabilă mai ieftine și viabile economic.

Următoarea ședință a OPEC va avea loc în decembrie 2015. Deși putem estima deja atât evoluția economiei, cât și cererea și oferta de petrol, istoria ne-a învățat în 1973 și în 2014 că ar fi hazardată o previziune referitoare la cât de mult va scădea prețul țițeiului și pentru cât timp prețurile se vor menține la nivelul actual. Totuși, întrebarea firească este de ce s-ar tranzacționa petrolul la nivelul actual și nu la prețul de $46/baril atins în ianuarie 2014, atât timp cât nu s-a schimbat nimic în fundamentele pieței. O altă întrebare, la fel de firească, este dacă nu cumva evoluția anormală a ultimului an a devenit evoluția cu care ne vom obișnui de acum încolo? Doar istoria, cea trecută și cea care se scrie acum, ne va răspunde precis și fără echivoc.