Opinie Tatian Diaconu, CEO Immochan România: România, săraca țară bogată

Nu există buget pentru a repoziționa meseria de dascăl, devenită în ultimii 20 de ani un ”job“, în vocație, precum odinioară învățam despre ”Domnul Trandafir“. Deși în aparență contradicție (vocație versus bani), ei bine, vocația înseamnă și mândria de a fi dascăl, iar această mândrie înseamnă un tratament demn, inclusiv salarial.

Cunoaștem motivele intrate deja în folclor: ”nu are guvernul bani“, ”România este o țară săracă“, ”Atâta poate statul român“ etc.
Pentru a putea discuta despre cât de săracă sau bogată este România, ar trebui să definim criterii precise, astfel încât să apreciem împreună pe aceleași unități de măsură. Eu cred că România nu poate fi definită exhaustiv prin PIB-ul ei, an de an, și încadrată într-o anumită categorie, un rang într-un șir de țări. România este o țară bogată! Este o țară bogată cultural, este o țară cu o moștenire istorică importantă, este o țară cu un areal geografic extraordinar și un teritoriu cu bogății ale solului și subsolului diverse și de calitate. Am putea analiza fiecare din aceste criterii în profunzime și vă asigur că vom constata că România este o țară bogată! Mă voi limita să fac o scurtă analiză patrimonială a statului român.

Știe cineva azi cât este valoarea patrimoniului imobiliar al statului român? Este în măsură cineva din guvernul României să ne comunice câte imobile sau terenuri deține România, pe teritoriul național și în străinătate, în diversele ministere, agenții, departamente sau instituții de tot felul centrale sau locale?

Nu știu dacă există răspunsul la această întrebare, dar m-aș bucura tare să fie unul cunoscut, cu cifre exacte. M-aș bucura tare, pentru că și acest criteriu va dovedi că România este o țară bogată.

Dacă răspunsul nu este cunoscut, domnule prim-ministru, ar trebui să începem să ne identificăm patrimoniul! Această primă etapă ne-ar permite să identificăm, să centralizăm și să înțelegem care este valoarea de piață a unui patrimoniu vast pe care statul român îl deține. Subiectul nu este unul imobiliar, ci unul eminamente de bun gospodar! Mă doare să văd la tot pasul clădiri publice, patrimoniul statului român, aflate în stare avansată de degradare atât la exterior, cât și la interior. Mă revoltă să descopăr în aproape fiecare instituție centrală sau locală oameni care servesc interesul public în condiții improprii sau chiar mizere. Acești funcționari, colegi, rude sau prieteni de-ai mei, merită la rândul lor condiții echivalente cu angajații marilor corporații, birouri luminoase, scaune confortabile, facilități diverse care să le facă viața mai bună. Și aceste mici detalii contribuie în mod sigur la această fisură socială nefericită între mediul public și privat.

Odată acest patrimoniu identificat, ar trebui, domnule prim-ministru, gestionat într-un exercițiu de asset management dinamic. Poate că asset management sună din nou foarte ”importat“ ca termen, așa că voi reveni la gestionarea patrimoniului ca un bun gospodar.
Există clădiri și terenuri în paragină. Unele dintre ele cu o valoare de piață foarte bună în ciuda stării de fapt, valoare de piață dată de localizări geografice de excepție. Ce planuri avem cu ele? Le poate renova instituția care este proprietar? Le poate vinde? Poate face o asociere cu o entitate privată? Se poate acorda un drept de superficie? Paleta juridică pentru a reintroduce un astfel de imobil sau teren în circuitul activ este suficient de vastă pentru a găși o soluție. Nu încât să se vândă ”bijuteriile“ imobiliare ale statului român, dar mă doare să le văd cu geamuri sparte și ciulini crescând în curte, unele dintre ele fiind patrimoniu clasificat. Nu folosește nimănui să zacă în halul acesta, ar folosi tuturor ca aceste bunuri să fie folosite.

O altă analiză ar putea fi făcută și în clădirile în care anumite instituții funcționează deja, în condiții mai mult sau mai puțin bune. Sunt ele adaptate pentru funcțiunea de birouri? Sunt ele adaptate pentru a lucra cu publicul? Sunt ele adaptate din perspectiva ISU sau sanitară? Ce valoare are un astfel de imobil? Nu ar fi o afacere bună ca statul să-și construiască o clădire nouă, modernă și adaptată, iar pe cea veche – dar cu valoare – să o propună unui chiriaș? |n mod evident, totul trebuie analizat individual, imobil cu imobil, și nu poate fi generalizat. M-aș bucura ca un funcționar public să spună cu mândrie peste câțiva ani că are biroul la etajul 15 din clădirea aceea mare din sticlă din Pipera.
România este o țară bogată! Dar bogăția trebuie cunoscută, întreținută și înmulțită.

În contextul Uber și al polemicii din jurul acestui sistem inovator, eu rețin doar ideea de bază. România poate fi uberizată ca un pas important înspre modernizare. Statul nu trebuie să-și propună să mai dețină cu orice preț spitale, școli, clădiri de tot felul. Statul român modern trebuie să asigure serviciile de interes public la calitate maximă, acceptând că uneori clădirea poată să aparțină unui terț care are competență și fondurile să construiască repede și bine în baza unui caiet de sarcini riguros întocmit.

Statul român poate fi un chiriaș de lux, dezirabil pentru orice investitor și in același timp un proprietar de lux, cu imobile de calitate pe care să le exploateze in beneficiul bugetului național ca un bun gospodar cu competențe de asset manager!