Opinie Radu Enache, președinte și director general, Continental Hotels: Când ”specific“ nu e ceea ce pare

Ce se întâmplă însă când ceva ”specific“ unei industrii susține sau pare să susțină doar o parte dintre societățile din industria respectivă?

Pentru industria hotelieră, ”specific“ a însemnat recent propunerea unui impozit care în loc să susțină dezvoltarea (investițiile) hoteliere, nu face decât să îngreuneze businessul acestora. Mai exact, o companie din industrie care deține active importante și care a investit în aceste active, atât din resurse proprii, cât și prin finanțare, fiind un contribuabil important la bugetul de stat, este defavorizată de acest impozit specific, în forma și cu normele propuse.

Astfel, un mare contribuabil care deține activele și le operează ca operator hotelier, deși plătește taxe pe proprietate, ajunge să mai plătească acest impozit specific, adică o altă taxă pe proprietate, fără a i se da posibilitatea să deducă cheltuielile desfășurării activității sau costurile creditelor și amortizării și deprecierii acestor active.

Să luăm câteva exemple ”specifice“.

Situațiile când se lucrează cu instituțiile bugetare, care au nevoie de o facturare separată a costurilor pentru un eveniment. Pentru cazare va fi necesară o factură, în timp ce pentru închirierea sălii și catering va mai fie nevoie de alte două facturi. în astfel de situații, nu se pot crea ”pachete“ cu preț total și se creează artificial venituri separate, caz în care pentru închirierea de săli de conferință și/sau echipamente se va plăti impozit pe profit (conform Codului fiscal).

Impozitul specific (adițional ”inventat“ Codului fiscal), prin forma care a fost publicată alături de normele sale de aplicare, îngreunează activitatea operatorilor hotelieri care sunt organizați ca microîntreprinderi și elimină acei proprietari de pensiuni și microhoteluri care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale care sunt plătitori de impozit pe venit și prin urmare nu vor plăti acest nou impozit specific deoarece derogarea de la Codul fiscal se face pentru cei care sunt plătitori de impozit pe profit.

Pentru că eliminarea efortului de control fiscal și de ușurare a calculării taxelor pentru micile societăți și întreprinderi, asociații familiale sau PFA-uri nu are loc, se îngreunează, astfel, munca administrativă a companiilor mari. în primul rând prin necesitatea separării unor costuri indirecte aferente unor activități secundare, care însă rămân tributabile impozitului pe profil și, în al doilea rând, prin majorarea arbitrară a unor taxe de proprietate, care nu au nicio legătură cu costurile aferente acestei proprietăți sau activități, lucru care pune presiune mai mare asupra cash-flow-ului, mai ales în condițiile în care o societate încearcă să-și revină după criză.

Întrebarea este: de ce ajunge o societate mare, a cărei activitate principală este operarea hotelieră, să plătească un impozit specific pentru care nu deduce nicio cheltuială, în schimb pentru activitățile minore, secundare, rămâne plătitor de impozit pe profit?

Așadar, o societate mare din industria hotelieră, plătitoare de taxe consistente către stat, ajunge, nu de puține ori, să fie pusă la zid. Pe de o parte, plătește acest impozit specific, pe de altă parte, pentru activități minore – cum ar fi închirierea unui spațiu către un operator comercial – rămâne plătitor de impozit pe profit, cu greutatea determinării costurilor asociate numai pentru acel spațiu ce poate fi oricând contestată de organele fiscale care ar veni în control. Este ca și cum istoria unei societăți care a fost mare contribuabil și a plătit impozite și taxe timp de mulți ani și care a investit în active ar fi ștearsă cu buretele, compania neavând posibilitatea să-și recupereze această investiție. Pentru că dacă această propunere de includere a normelor de impozit specific hotelier va intra în vigoare, businessul va fi afectat, iar investițiile celor care au astfel de ”mijloace fixe“, nu vor mai putea fi recuperate.

Și de aici apare o serie de întrebări la care încă nu am găsit un răspuns. Pentru restul de 1-2% din activitatea unui contribuabil (ponderea activității nesupuse impozitului specific) pentru care rămâne plătitor de impozit pe profit, cât anume din pierderea fiscală anterioară (datorată în special investițiilor) se consideră atribuibilă acestei activități? Toată? Cât anume din costurile indirecte se alocă acestei activități? Cu restul de pierdere fiscală acumulată în anii de criză și postcriză ce se intamplă? Și, nu în ultimul rând, de ce trebuie acționarii societății să ajungă să suporte această pierdere fiscală?

Criza economică care s-a manifestat și în România începând cu 2009 a lovit puternic și industria hotelieră, iar acele 25 de procente care au reprezentat pierdere din cifra de afaceri nu au putut fi încă recuperate.

Și este posibil să nici nu mai poată fi recuperate vreodată.