Opinie Oana Ioniță, Business Magazin: Pentru mulți copii din România, bursele nu sunt un „bonus”, ci singura șansă reală de a rămâne în școală

Statul român a decis, din nou, că economiile trebuie făcute acolo unde doare cel mai tare: la viitor. Bursele de merit au fost reduse drastic, iar la bursele pentru olimpici și bursele de reziliență s-a renunțat complet. Nu există reformă mai tristă decât aceea care îi pedepsește pe copii. Iar atunci când statul român decide să taie bursele de merit pentru elevi, spune, indirect, următorul lucru: „Nu ne pasă că ai învățat. Nu ne pasă că te străduiești. Nu mai avem bani pentru tine.”

Pentru cei care privesc de la distanță, această decizie pare o măsură tehnică, o ajustare fiscală. „Doar 15% dintre elevii unei clase vor mai primi bursă de merit, și doar dacă au medii peste 9.” Pare rezonabil, dacă privești doar tabelul Excel de la Ministerul Educației.

Dar dacă te uiți în realitatea din sate, din orașe mici, din familiile cu venituri modeste, lucrurile se schimbă radical. Pentru mii de elevi din România, bursa de merit nu era un „bonus”, ci garanția că pot continua școala. Fiecare leu din acea bursă însemna un drum în plus spre liceu, o carte cumpărată, un prânz cald, un abonament de autobuz, sau bani pentru o pereche nouă de încălțăminte pe care părinții lor nu și-o permit.

Valoarea acestor burse era de 450 de lei pe lună. În ochii unui bugetar din Guvern poate părea nesemnificativ. Dar pentru un copil care învață la liceu în oraș, venind dintr-un sat din Botoșani, Vaslui sau Mehedinți, acești bani însemnau independență și șansă.

În 2014, când eu eram la liceu valoarea bursei era între 200-400 de lei, dar pe semestru. Generația Z a crescut cu astfel de burse, la generațiile mai mari probabil că nici nu exista acest concept de bursă. Când ești copil ți se pare un ajutor enorm, mai ales dacă vii dintr-o familie modestă din mediul rural. Nu îmi pot imagina câți colegi de-ai mei nu ar mai fi terminat școala/liceu și nu ar mai fi ajuns la facultate acum fără aceste burse.

Când meditam copii din mediul rural pentru examenul de bacalaureat printr-un proiect susținut de o companie mare din România, acești elevi aveau de multe ori griji de ”oameni mari”, nu legate de subiectele examenului. Mărturiseau că odată încheiată ultima lună de școală nu vor mai avea bursă și vor trebui neapărat să se angajeze pentu că locuiau cu bunicii sau părinții lor nu aveau deloc o situație materială bună – de aceea și făceau meditații printr-un ONG, gratuit. Voiau sa ia bacalaureatul, dar în afară de a se anagaja cât mai repede pentru a avea bani să trăiască decent, nu aveau planuri de facultate.

Ministerul Educației ar trebui să vadă această realitate, nu doar Exceluri și date.

În România, unde învățământul teoretic e gratuit, realitatea arată altfel. Manualele nu sunt mereu oferite. Transportul elevilor este adesea neasigurat sau decontat cu întârziere. Meditațiile sunt aproape obligatorii pentru a promova cu note mari examnele. Calculatoarele lipsesc, internetul e slab, iar uniforma sau hainele „acceptabile” în mediul urban costă. Educația e gratuită doar pentru cine își permite. Mulți copiii nu și-o permit.

Ministrul Educației a spus că sistemul era „prea generos” și producea „anomalii”. Poate că problema nu era însă generozitatea, ci lipsa unor criterii clare și corecte de acordare. Dacă sistemul de până acum nu funcționa bine, soluția nu era să tai 85% din burse, ci să reformezi modul în care ele sunt distribuite.

Într-o clasă cu 30 de elevi, chiar dacă 10 au medii peste 9, doar 4–5 pot primi bursă. Efortul celorlați este pur și simplu ignorat. Meritocrația nu înseamnă „competiție pe viață și pe moarte între colegi”, ci recunoașterea muncii fiecăruia care se încadrează într-un standard clar.

„Prea generos” și producea „anomalii”? Sunt mult alte lucruri anormale în acest sistem de învățământ.

Copii primesc corn și lapte la școală/liceu și pentru mulți asta e singura masa a zilei. Valoarea totală/zi/elev este de aprox. 5 lei, în funcție de județ – echivalentul unui pachet de biscuiți mai buni. Unde este generozitatea?

Conform World Vision (2022), peste 40% dintre elevii din mediul rural fac zilnic între 4 și 10 km pe jos până la școală. În unele zone (Vaslui, Suceava, Botoșani), transportul școlar este inexistent sau intermitent, iar părinții nu au mijloace proprii. Nu este aici o anomalie în anul 2025? Să nu existe măcar transport asigurat elevilor?

Și mai sunt multe anomalii ale sistemului de învățământ care ar fi trebuit corectate. De exemplu, în multe investigații au fost documentate situații unde fetele stau înghesuite în internate, elevii din sate fac naveta ore întregi fără a primi sprijin de hrană, în Bacău și Mehedinți au fost relatate cazuri cu dormitoare supra-aglomerate sau elevi fără mâncare la școală.

Într-o intervenție recentă, Ministerul Educației declara că “Sistemul de burse pe care îl avem în acest moment este anormal. Vreau să îl aducem în normalitate. De dragul copiilor, nu le putem perverti în doi ani mintea să creadă că vin la școală să ia note pentru a lua burse.”

Ca un copil să nu se gândească la bani, acesta trebuie să fie privilegiat, iar sistemul educațional de la noi să fie pus la punct – să îi fie asigurat transportul gratuit, să aibă o masa caldă, să aibă un program normal și o programă educațională adaptată anului 2025. Dar când el nu are nimic din toate astea, când nu mai are nici bursă, atunci cum să nu se gândească la bani? Nu le pervertiți mintea copiilor cu bursele de merit, ci doar le ușurați puțin viața pentru că sistemul nu le-a putut oferi toate celelalte lucruri.