Opinie Mircea Geoana: Șantierul dezvoltării României

Ce alegem ca viziune de dezvoltare? Continuarea proiectelor mici sau integrarea lor într-un singur proiect național de dezvoltare a României? Sunt 40.000 de proiecte de investiții publice începute și neterminate în România. Unele începute încă din anii 70, dar în continuare neterminate. Așa cum se anunță, alte “șantiere” sunt pe cale să primească atenția noastră în 2013: modificarea Constituției, reorganizarea administrativă, legea electorală, legea sănătății, legea educației, salarizarea în sectorul public, finalizarea acordului cu FMI și negocierea altuia, adoptarea euro, intrarea în spațiul Schengen, lupta împotriva evaziunii fiscale, exploatarea gazelor de șist. Și multe altele. Nu degeaba suntem țara meșterului Manole!

Ce ar putea aduce 2013 în această inflație de șantiere? În opinia mea, nimic nu ar fi mai așteptat și mai necesar decât un principiu ordonator în eforturile de tot felul de dezvoltare a României. Un principiu ordonator care să dea naștere unui alt model de dezvoltare, ce va conduce la integrarea noastră de facto în lumea Vestului. E bine că ajungem la PIB-ul din 2008. Trebuie să ne uităm însă și la nivelul de investiții, la puterea de cumpărare, la creditarea economiei, chiar și la lecțiile învățate în perioada de creștere economică, cu prea puțină dezvoltare, cu prea multă polarizare, sărăcie și excludere socială (în 2008, 66% dintre români nu simțeau efectele creșterii economice). Afirmarea unui model de dezvoltare pentru România trebuie să devină mult mai concretă, mai palpabilă și dezbaterea din Parlament a bugetului pentru 2013 este cea mai bună oportunitate. Prea mult în ultimii ani s-au anunțat reforme fără ca ele să aibă în spatele lor mai mult decât un calcul sau un ifos politic – mai puteți număra câte reforme, anunțate de Băsescu și de guvernele sale, care au murit în paginile ziarelor sau în platourile televiziunilor de știri? În timp ce la noi se vorbea, vecinii noștri au acționat, astfel încât Bulgaria aproape a finalizat aderarea la OECD, a crescut la 40% veniturile prin reforma masivă la administrațiile financiare și în vămi și apoi au scăzut taxele la 10%. Și ne mirăm că din ce în ce mai mulți români aleg să-și înregistreze firmele și mașinile acolo.

Începând cu 2013, logica reformelor trebuie să corespundă cu o logică a bugetului, a alocării, chiar multianuale de resurse publice și o lege a execuției bugetare, pentru a ști cum și cu ce randament se folosesc banii din educație, sănătate sau de investiții. Un viitor pentru România se construiește cu realism și cu resurse care pot fi cu adevărat obținute, nu doar previzionate. Pactul Fiscal a intrat în vigoare, ceea ce presupune că prima versiune de buget trebuie să fie dezbătută în Parlament înainte de a fi trimis la Comisie.

Actualul Parlament este unul dintre cele mai încărcate de responsabilitate după 1989. Actuala majoritate solidă a primit sarcina de a spune, democratic și coerent, ce își dorește România pentru ea în anii care vin și care sunt primii pași în 2013. Nu, nu votăm doar bugetul pentru 2013; trebuie să votăm un plan pe 4 ani, cu primele ținte clare pentru 2013. Acest guvern și acest Parlament au atât buna-credință, cât și frica (uitându-se la ce i s-a întâmplat PDL) să-și asume un asemenea efort.

Ce ar putea conține acest plan pentru 4 ani și acest nou model de dezvoltare? Răspunsuri la niște obiective simple, spun eu: cum facem să avem creștere economică solidă, de minimum 3-4% pe an, o creștere care să ne permită dezvoltarea și nu supraviețuirea (așa cum se întâmplă acum cu cea de 1-2%)? Cum facem să avem măcar atâția salariați câți pensionari? Cum facem ca România să înceteze a fi o țară din care doar se pleacă? Cum facem să ajungem la mult-dorita independență energetică și agroalimentară? Cum spunem stop proiectelor atribuite cu dedicație – “pet projects”, cum le spun americanii?

7,5 miliarde euro sunt prea puțini pentru 40.000 de proiecte de investiții publice începute. Dar se pot dovedi suficienți pentru câteva sute care să ducă într-adevăr la crearea de locuri de muncă și la refacerea potențialului nostru economic. M-aș bucura să văd la dezbaterea bugetului o astfel de listă de câteva proiecte-cheie.

Banii de la buget sunt întotdeauna prea puțini. Dar se pot dovedi suficienți dacă avem măsură, pentru reformele pe care hotărâm să le începem și să le terminăm în 2013. Că e vorba de reforma administrației, a sănătății, de energie sau de agricultură, e nevoie de câteva lucruri simple – de realism și de onestitate. Sau putem încerca să folosim și alte surse de finanțare a economiei. E ultima șansă de face din Bursa de la București un instrument alternativ de finanțare a economiei, după promisiunea ratată a Fondului Proprietatea.

Banii de la buget pot fi întotdeauna prea puțini, dar trebuie să nu uităm că nu sunt singurii care să finanțeze dezvoltarea, locurile de muncă și creșterea nivelului de trai. Există bani europeni, există investiții străine (cu precădere în zonele de energie și agricultură). Cu restructurarea managementului fondurilor europene, cu o idee coerentă despre România pe care să o prezentăm cu toții în străinătate, nu e chiar muncă sisifică, nu?

Peste toate, aș așeza ceea ce eu numesc “sanitarul națiunii” – transparența și buna guvernare. Nu mai merge doar să reduci numărul celor din jurul mesei, e nevoie ca găurile prin care se risipea bugetul public să fie închise. Nimeni nu-și pune nici încrederea, nici banii într-o țară în care nivelul corupției e considerat înfricoșător.

În final, ceea ce începem în 2013 printr-un buget pentru dezvoltare trebuie să terminăm printr-o Constituție pe măsură. Una mai puțin despre cum își împart puterea politicienii, despre imunități, ci despre cum facem drepturile trecute acolo chiar să însemne ceva, despre cum facem ca realitățile economice autohtone și europene să-și găsească o expresie în legea fundamentală. Ar fi trecerea firească de la o Constituție a blocajului la o Constituție a dezvoltării. Modificarea Constituției, modul cum alegem și ce puteri lăsăm președintelui, guvernului sau parlamentului, regionalizarea nu vor aduce schimbările dorite dacă nu lucrăm la cauza profundă a răului din România: corupția, proasta guvernare, politizarea excesivă a administrației și rolul nefast al banului negru în politică.

Viziune printr-un nou model de dezvoltare și o nouă Constituție, prioritizare a șantierelor de dezvoltare, asumare în 2013 a unor noi reforme care chiar să fie gata la sfârșitul anului, o bună și transparentă guvernare – toate acestea ar fi reperele unei rupturi și ale unui salt calitativ al României în 2013. Majoritatea solidă din Parlament, dar și frica de a nu ajunge în situația celor făcuți KO de electorat în decembrie 2012 ajută și ele foarte tare. Eu, unul, cred că se poate. Cred că 2013 poate fi anul nostru, al României.

Mircea Geoană este senator PSD, membru al Comisiei pentru afaceri europene

Alte opinii pe zf.ro/opinii