Opinie Mircea Coșea: Cum taie clientelismul politic elanul de a deschide o afacere

Economia românească, în pofida unor transformări instituționale și legale, a rămas într-un stadiu de „subdezvoltare comportamentală“ caracterizat prin supremația „culturii clientelare“ asupra „culturii contractuale“. Specifică perioadei analizate este, din acest punct de vedere, geneza noului capital românesc, ca și modul de creare și de capitalizare a valorii adăugate. Astfel, în marea majoritate a cazurilor, noul capital a luat naștere prin ruinarea nu numai financiară, dar și fizică a potențialului productiv dinaintea lui 1990 (dezmembrare prin privatizare), iar procesul de valorificare a acestuia s-a produs prin „conlucrarea“ cu bugetul statului prin contracte de tip clientelar politic.

O consecință mai puțin semnalată a acestui proces original românesc de trecere la economia de piață este și apariția unei discriminări demografice, cu accent deosebit pe piramida vârstelor. Prin forța lucrurilor, generația matură de la nivelul perioadei 1990-2000 a fost favorizată atât în acumularea de capital, cât și în valorificarea acestuia prin clientelism politic. Acea generație era deținătoarea personajelor de forță ale vechiului regim care dispuneau de informațiile, calificarea, relațiile și banii necesare participării la împărțirea și valorificarea avuției socialiste.

Tineretul a avut de înfruntat dificultăți și obstacole atât naturale, cât și culturale, educaționale și comportamentale. Astfel, au devenit victime directe, dar și colaterale ale unor procese care, deși se doreau reformiste, au creat pentru tineri un climat de debusolare și mai ales de demotivare. Desele și nu întotdeauna corectele reforme din învățământ, răsturnarea scării valorilor, lipsa de modele viabile sau apariția de nonmodele, atracția străinătății, explozia consumatorismului, acceptarea sub umbrela democrației a libertinismului au abătut atenția și interesul tineretului de la problemele economiei reale, le-a diminuat motivarea pentru implicarea în procese productive, le-au temperat curajul și spiritul antreprenorial.

După 2000-2005, se observă un modest progres al tinerilor în manifestarea interesului pentru afaceri, dar la o analiză mai atentă se observă că o bună parte dintre aceștia reprezintă a doua generație a „maturilor“ îmbogățiți după 1990 sau a unor importante personaje politice. De fapt, nu este un fenomen demn de lăudat deoarece acest tineret nu a intrat în economia reală pe cont propriu și prin management personal, ci au fost doar „împroprietăriți“ de către părinți. Domeniile predilecte pentru afacerile acestor „juniori“ le reprezintă investițiile în hoteluri, restaurante sau agenții de pază.

Ultimii ani ne-au dat posibilitatea unor analize mai profunde. Din punctul meu de vedere, trei sunt principalele elemente care împiedică o mai largă și sustenabilă implicare a tineretului român în mediul de afaceri: lipsa unei strategii și politici naționale de sprijinire a tinerilor antreprenori, prin acordarea în mod preferențial de credite și facilități administrative (element aflat în atenția guvernelor încă din perioada 2005-2007, dar cu inconsecvențe și subfinanțare); apariția la nivelul tineretului a unei stări de apatie, dezinteres, chiar cu accente de alienare, ca urmare a lipsei de perspectivă, a așteptărilor înșelate și a neîncrederii în viitor; deficiențe educaționale, mai ales la nivelul învățământului superior economic.

În ceea ce privește educația tineretului pentru antreprenoriat și mediul de afaceri, problema nu este strict românească, fiind amplu dezbătută și în țările dezvoltate cu un învățământ economic la cote mai înalte. Este evidentă orientarea predominantă a predării științei economice din ultimile decenii spre un aparat tehnic din ce în ce mai evoluat și mai matematizat, apt să traducă econometric marea majoritate a elementelor fenomenului economic, dar cu rezultate mai mult decât mediocre în prognoză sau în fundamentarea unor politici economice (exemplul politicilor tranziției spre economia de piață și a celor anticriză este edificator). De asemenea, există tendința de a justifica sau critica post factum politicile economice concepute la nivelul decidenților politici mai curând decât de a inspira și conceptualiza ante factum politicile acestora.

Impresia generală, des răspândită în literatura economică occidentală, este aceea conform căreia știința economică actuală parcurge o criză de identitate, nemaifiind capabilă să depășească stadiul de „avocat al liberalismului“, aflându-se în imposibilitatea statuării sale la nivelul unei științe bazate pe concepte alternative.