Opinie Mihai Bandraburu: „In-work poverty” sau cum poți sărăci muncind

Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înțelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluții pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.

Însă cifrele sunt și foarte înșelătoare, dacă nu știm să trecem dincolo de ele și dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendință și spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcție. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiștii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.

Cu cifrele poți manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern își dorește o imagine bună și anunță că șomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parțial adevărat. Corect spus este: șomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la șomaj. Dar persoanele care au ieșit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?

Odată ieșiți din sistem, ei nu mai sunt numărați. Pentru statistică, ei nu mai există. Și, dintr-o dată, realitatea economică și socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că șomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situația nu stă din ce în ce mai rău.

Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizație socială din partea statului și care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani ești prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reușit să găsească un job. Pe aceștia nu-i vede și nu-i numără nimeni. În aceste situații, statistica nu exprimă o realitate!

Cifrele care indică creșterea activității economice, producția industrială, exporturile pot fi la fel de înșelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informații despre parametrii economiei băcăuane și articolul menționa că majoritatea cifrelor sunt în creștere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem și adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici și medii în număr mare, dezvoltate, acestea având și o capacitate sporită de a absorbi forță de muncă, situație în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărțită între mai mulți. Pe de altă parte, există și situația existenței câtorva firme mari, cu management performant și cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici și mijlocii se luptă pentru supraviețuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri și nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.

Cea de-a doua situație se aplică județului Bacău. Avem câteva firme de excepție, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internațional, Elmet, Pambac) și în rest multe firme cu probleme de existență. Oricâtă bunăvoință umană și implicare ar demonstra companiile mai sus menționate, ele nu pot absorbi decât parțial forța de muncă locală.

Un oraș și un județ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat și fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este așa. Situația de la Bacău poate fi extrapolată în multe județe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulți oameni.

Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca și testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistență socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situația nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informații vitale sau de a vedea unilateral realitatea.

Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deși ai job, veniturile obținute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

Este un fenomen în tot mai mare creștere la noi în țară, mascat de cifre și statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăției în România: bunăstarea este în creștere, dar se distribuie la un segment mic de populație, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei și a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.

Această dezvoltare nu este una sustenabilă și dezechilibrează foarte mult o țară atunci când sunt diferențe economice mari între regiuni. E ca și cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.

Polarizarea bogăției, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate își dorește mai mult de la viață și muncește pentru a-și atinge visul, atunci este normal și firesc să existe diferențe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca și hotărârea de a reuși trebuie să facă diferența.

Politic, economic și strategic, în cadrul acelorași granițe, diferențele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenție, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forță de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul țării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final și regiunile dezvoltate economic.

Uniunea Europeană a conștientizat acest pericol și în consecință a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparitățile dintre regiuni.

Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a țării. Lipsa investițiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se așeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu își pot întreține în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.

Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credință ca situația în care constată că prin muncă abia își duce traiul până luna viitoare!

Iar dacă cel care muncește este demotivat, cum vor mai îmbrățișa copiii lui ideea că munca este soluția pentru toate dorințele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piața forței de muncă?