Opinie Lavinia Rașca: Gazelele și speranțele societății

de Lavinia Rașca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ȘI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

Concluzia conferinței a fost că dezvoltarea economiei impune transformarea profundă a societății. Creativitatea și inovarea devin esențiale. Ele se pot manifesta doar dacă va crește gradul de satisfacție și de implicare a angajaților, care, conform studiilor la nivel mondial, a ajuns la cote alarmant de joase.

CUM SE DEOSEBESC GAZELELE DE ELEFANȚI ȘI DE ȘOARECI?

Discuțiile forumului, despre speranțele pe care liderii și specialiștii în management le îndreaptă spre companiile dinamice, cu oameni implicați, creativi și inovatori, m-au dus cu gândul la clasificarea alegorică a companiilor, introdusă cu mulți ani în urmă de Neil Churchill: elefanți, șoareci, gazele. O clasificare care mie îmi place mult și care a fost readusă în atenția specialiștilor în ultimul timp, fiind mai actuală ca niciodată.

În accepțiunea lui Churchill, gazelele sunt companii active, agile, care ajung cu mare viteză până departe. Sunt rar întâlnite în business (studiile arată că, la nivel mondial, doar 2-3% dintre companii sunt gazele), dar au impact mare asupra creșterii numărului de locuri de muncă, spre deosebire de elefanții care se axează primordial pe eficiență și de șoarecii condamnați la marginalitate. 

Cu siguranță, și gazelele au fost afectate de recesiune, însă cu toate acestea au continuat să crească. Elefanții sunt acele companii mari, rezistente, solide, dar inerte, încete și plictisitoare, cu grad mic de satisfacție a angajaților, de creativitate și de inovare. Șoarecii sunt companiile care pornesc la drum cu speranțe mari, dar care, în timp, au performanțe modeste și un viitor incert, în ciuda eforturilor, răbdării și sacrificiilor.

Prin urmare, speranțele legate de transformarea economiei se îndreaptă spre companiile gazelă. Se pune întrebarea: există elemente specifice gazelelor, care le ajută să se dezvolte, prin valorificarea potențialului de creștere pe care îl au toate businessurile la înființare?  Există rețete de succes? Cu siguranță, în nicio companie nu e totul perfect. Dar există câteva elemente extrem de importante pentru ca o companie să fie gazelă.

ECHIPA ȘI CONTROLUL EI

De foarte multe ori, antreprenorul este și un foarte bun manager. Atât de bun, încât poate să acopere toate ariile managementului pentru o bună perioadă de timp. Iar, în acest timp, compania se dezvoltă continuu. Oricât de supermanager ar fi superantreprenorul, e și el om și are limite în a jongla cu activitățile tot mai complexe și mai numeroase.

De aceea, antreprenorul care a creat și care conduce o gazelă știe că, la scurt timp de la înființare, e absolut necesar să înceapă să-și dezvolte o echipă foarte bună de manageri performanți, activi, loiali. Dacă la început le face pe toate singur, treptat el deleagă responsabilitățile spre membrii echipei sale, dezvoltând sisteme de control al performanței acestora. Cu cât sunt antreprenorii mai buni, cu atât mai competenți sunt managerii din echipele pe care le creează și le conduc. Ce așteptări au astfel de manageri?

Să participe la acțiunile importante ale companiei; să aibă acces la informații, să aibă șanse de dezvoltare personală pe termen lung, să fie tratați și recompensați corect în raport cu performanțele lor și ale colegilor, pe care îi respectă și cu care lucrează bine. Acest echilibru între performanță, compensare, recunoaștere și statut nu e ușor de realizat. El reprezintă însă principalul factor de diferențiere a gazelelor.

Pe de altă parte, există antreprenori sclipitori în privința produselor și serviciilor pe care le dezvoltă, excepționali în negociere și în vânzări, care stabilesc relații foarte bune cu furnizorii și clienții, dar care nu știu să recruteze, să motiveze și să rețină angajați cu potențial de dezvoltare. Companiile lor nu se vor dezvolta, vor rămâne marginale, în categoria ”șoareci„.

Mai există și o a treia categorie de antreprenori. Cei care conduc cu metode moderne o companie pe care își doresc să o mențină la dimensiuni mici, dar pe care o dezvoltă calitativ. O astfel de companie e tot mai performantă și profitabilă, are o activitate tot mai atractivă și provocatoare pentru angajați. Pentru acești antreprenori, sunt esențiale latura umană a activității, climatul armonios între oameni speciali, pe care îi cunosc foarte de bine. Puține astfel de companii pot supraviețui însă în timp la aceeași dimensiune.

Este de obicei cazul firmelor de servicii profesionale, care știu să externalizeze activități și au talentul de a face alianțe strategice cu alte companii. Diferențele dintre șoareci și astfel de companii, pe care Javier Cebrian le numește bonsai, constau în profitabilitate și în climatul organizațional stimulant.

Pentru a crește, compania are în mod evident nevoie de un produs (serviciu) foarte bun. Un produs pe care clientul îl va percepe ca aducându-i valoare și care e diferit de al concurenților. Care să poată fi protejat de copiere fie legal, fie prin permanenta îmbunătățire și reînnoire. Produsul trebuie făcut cunoscut și pus la dispoziția pieței. Reclama, reprezentanții de vânzări, relațiile cu distribuitorii și magazinele sunt riscante, scumpe și dificil de gestionat. Gazelele au talentul și curajul să-și dezvolte rapid și performant funcțiunea comercială, de aceea cresc repede. Controlează bine și operațiunile astfel încât clientul să fie foarte mulțumit, fie că se ocupă de ele compania însăși, fie că le subcontractează.

Gazelele sunt în permanență avide de capital, dar au o situație strategică și financiară care le face căutate atât de bănci, cât și de investitori. Atingerea acestei situații presupune multe talente, atât de management, cât și de relaționare.

În lipsa unor astfel de abilități, antreprenorii nu-și pot finanța creșterea și riscă să rămână marginali, adică în categoria șoareci. Cea mai bună soluție pentru a evita această soartă dificilă ar fi vânzarea afacerii. Numai că antreprenorilor le e foarte greu să ia această decizie. ”Ce voi face pe urmă? Să stau degeaba, acasă?„- se întreabă în sinea lor când au această perspectivă în față. Și poate că au dreptate, pentru că de puține ori i se întâmplă unei persoane să fie de mai multe ori în viață antreprenor, având șansa să observe noi oportunități.

Puțini sunt antreprenorii în serie, chiar dacă se declară a fi astfel. De multe ori, în încercarea de a porni și de a dezvolta noi afaceri, pierd banii pe care i-au câștigat din vânzarea afacerii care a avut cel mai mult succes. Însă aceste pericole pot fi anticipate și evitate. Iar vânzarea companiei unui nou proprietar, care știe să o transforme într-o gazelă, salvând și chiar multiplicând locurile de muncă și produsele (serviciile) necesare clienților, mi se pare nu numai o decizie înțeleaptă în plan personal, dar și un act de responsabilitate socială.

Când și cum e bine să fie vândută compania? După părerea mea, e bine ca antreprenorul să apeleze la un specialist din afara familiei, obiectiv și de încredere, care demonstrează că a avut anterior rezultate bune în procese anterioare.

Compania trebuie pregătită pentru vânzare.

Iar vânzarea nu trebuie percepută ca fiind o rușine, ci o reușită, o mândrie.

Companiile tinere care ating stadiul de creștere dinamică, devenind gazele, au suficientă putere pentru a suporta un anumit nivel de ineficiență, cu alte cuvinte creșterea sănătoasă nu impune neapărat perfecțiunea în toate domeniile. Cu toate acestea, există câteva aspecte obligatorii pentru succesul lor, după cum arată tabelul alăturat. La fiecare stadiu de dezvoltare, compania gazelă se va adapta la cerințele specifice competiției de la acel nivel.

În concluzie, gazelele reprezintă la ora actuală speranța societății, prin locurile de muncă atractive create și prin forța cu care se impun în piață.