Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Șefi și lideri

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Șefii sunt doar șefi și, dacă ei nu pretind să fie altceva, culmea, se descurcă mult mai bine decât liderii care nu renunță la statutul de șef. Am avut privilegiul ca în ultimii 2-3 ani să interacționez direct cu cel puțin 300 de lideri, în discuții de consultanță despre rolurile și responsabilitățile lor, și aceste discuții au dus către aceste concluzii.

Am observat că foarte puțini lideri fac diferența între rolul de șef și rolul de lider, iar tentația este să aleagă ambele roluri, iar de la situație la situație să prefere rolul cel mai comod lor, nu neapărat pe cel mai benefic organizației. De regulă, când organizațiile trec prin perioade de liniște, liderii intră în rolul de lideri (au aspirații, viziuni, sunt relaxați, împuternicesc, viitorul este important), iar când apar crize liderii devin șefi (au proiecte de finalizat, termenul scurt este critic, controlul este la ordinea zilei, fac micromanagement, raportările cunosc perioade înfloritoare, sunt tensionați și stresați). În funcție de frecvența crizelor care trebuie rezolvate și în care se implică, ne dăm seama care lideri sunt șefi și care lideri se așază cu adevărat în rolul lor de conducători.

Este rău să fii șef dacă trebuie să fii lider pentru că este un semnal de incompetență față de rolul și de responsabilitățile de lider. Ca șef poți fi lider, dar ca lider nu este benefic să fii șef. Este foarte bine să fii un șef bun, dacă acesta este rolul de îndeplinit. Însă a fi șef bun când trebuie să fii lider nu ajută, pe termen lung, ci frânează dezvoltarea organizației prin menținerea unei atmosfere mai degrabă relaxate și securizante, nu a uneia energizante în care oamenii să funcționeze autonom asumându-și și riscuri. Sobordonații conduși de șefi fac bine ce li se cere, cei conduși de lideri participă și se implică în ceea ce fac. Oamenii conduși de lideri sunt motivați, pe când cei conduși de șefi sunt satisfăcuți. Șefii sunt de cele mai multe ori protectori, liderii sunt provocatori.

A fi șef este și mai ușor și mai la îndemână, dar și mai plăcut și mai productiv. A fi lider este greu pentru că în natura umană există doar aspirația de a fi lider (a avea viziune, a descoperi potențialul din ceilalți, a avea responsabilitatea de a-i inspira pe ceilalți, a crea apartenență), dar nu și mecanismele de pus în practică această aspirație (cum faci efectiv). Aceste mecanisme se descoperă și se dezvoltă în timp cu foarte multă muncă, prin experiență. Pe când tot în natura umană mecanismele de a fi șef bun tind să fie mai antrenate și de aceea, sunt mai la îndemână (a controla, a demonstra, a justifica, a proteja).

Diferența dintre liderii cu adevărat buni și ceilalți este dată de capacitatea de a pune în practică aspirația de a conduce bine. Adică acești oameni sunt preocupați consecvent și conștient de modul în care își pot dezvolta abilitățile ca lideri și nu caută justificări pentru felul cum conduc deja. Ei vor să fie mai buni, mai utili. Când un lider își justifică felul în care conduce, el este la nivelul de șef, iar când un lider vrea și caută activ să facă eforturi pentru a fi un lider mai bun, este un semnal clar că se află pe drumul dezvoltării lui ca lider.

Ca șef, coordonezi, faci să se întâmple lucruri, ai dreptul să fii îngrijorat, dar și să te implici. Era la un moment dat o modă în care erau valorizați liderii care puneau și ei mâna la treabă pentru a fi un bun exemplu pentru echipă (săpau în curte, făceau curățenie…). Complet nevaloros, deoarece valoarea vine din viziunea asupra a ceea ce este de făcut și din a identifica cine poate realiza acea viziune. Exemplul personal în astfel de situații poate mobiliza și impresiona inițial, dar pe termen lung, acești oameni își pierd credibilitatea, dar și susținerea pentru că niciun lider nu poate susține astfel de activități cu consecvență.

O altă diferență interesantă între lideri și șefi este capacitatea lor intelectuală. Nu știu dacă este relevant sau nu, dar fenomenul merită atenție. Oamenii citiți, cu studii, preocupați de diverse forme de cultură sunt mai mult preocupați de rolul de lider decât cei care nu au astfel de preocupări. Șefii știu totul deja, liderii adevărați simt că mereu este ceva de descoperit. Un bun șef are motive să știe ce face și să fie convins că face bine, pe când un lider bun se va întreba mereu: cum puteam să fac mai bine? Oricum, e de preferat un lider mai puțin pregătit, în proces de dezvoltare, pentru un rol de lider, decât un șef bun într-un rol de lider.

A te descurca bine din capul locului este despre a fi șef bun, a cere feedback și a-l folosi este despre a fi un lider bun. A fi șef este despre a face, a fi lider este despre a face ceea ce spui.