Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Răspundere și responsabilitate

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Deși toată lumea aspiră la un statut superior, sunt prea puțini cei care înțeleg că a avea răspundere trece mai înainte prin asumarea de responsabilități sau prin dovedirea capacității de a fi responsabil. Nu poți ajunge să fii răspunzător de ceva dacă nu faci dovada responsabilității înainte, pentru că responsabilitatea este fundația pe care se așază capacitatea de a fi răspunzător. Asumarea răspunderii este rațională, pe când responsabilitatea este emoțională. Cine este răspunzător își asumă consecințele și are autoritatea de a fi tras la răspundere. Cine este responsabil își asumă calitatea parcursului până la consecințe, iar asumarea calității înseamnă implicare, participare, atenție, considerație, pricepere. Răspunzătorul răspunde rațional în fața unei autorități, responsabilul răspunde mai degrabă moral în fața răspunzătorului.

Cel mai adesea și răspunderea, și responsabilitatea sunt asociate cuvântului vină, pentru că numai în situațiile în care lucrurile nu merg bine sunt invocați responsabilii și cei care pot fi trași la răspundere. Responsabilitatea este despre libertate, atât cât și-o poate asuma fiecare, pe când răspunderea este mai degrabă despre angajamente mai puțin liber asumate, ba chiar despre constrângeri. Aici apare paradoxul statutului – cu cât este mai mare, cu atât răspunderile sunt mai mari, și aparentele libertăți sunt mai mari, însă responsabilii fără răspundere văd doar libertățile și le scapă costul lor.
Deși libertatea este asociată cu a face ce vrei, cu plăcerea și cu deranjul minim, cu cât îți asumi mai mult, în sensul de a fi cât mai responsabil, îți poți permite libertăți din ce în ce mai multe, libertatea fiind o consecință, nu un dat sau un luat.

Toate organizațiile își doresc, fără excepție, oameni responsabili și le cer angajaților lor acest fel de atitudine. Este o cerere firească, însă responsabilitatea este o deprindere care se dobândește și se educă pentru majoritatea dintre noi. Prea puțini sunt cei care se nasc responsabili, sau pe care viața îi face responsabili de la vârste foarte fragede astfel încât odată ajunși în mediul organizațional să fie deja responsabili în mod competent. Spre deosebire însă de alte deprinderi care se pot dobândi prin instruire, responsabilitatea se poate dobândi numai emoțional, înțelegând mai degrabă consecințele lipsei de responsabilitate și semnificația pe care o au cei care ar trebui să fie responsabili, dar și semnificația lucrurilor de care sunt responsabili.

Atunci când le cerem în mod direct responsabilitate, oamenii percep agresivitate și implicarea lor va fi minimă. Atunci când vorbim despre semnificația a ceea ce au de făcut și despre rolul lor, oamenii devin participativi și indirect crește gradul de responsabilitate. Una dintre cele mai mari nemulțumiri pe care le au conducătorii de organizații este lipsa responsabilității pe care încearcă să o obțină cerând-o explicit, neînțelegând că aceasta urmează și nu poate fi urmărită. Mai mult, lecția responsabilității se învață mereu cu efort, pentru că a deveni responsabil presupune să greșești, să riști, să nu știi, să arăți că nu știi, să înveți, să ceri, să muncești, să gândești. Este o lecție care se învață numai the hard way, nu din povești.
În mod natural majoritatea oamenilor nu înțeleg responsabilitatea așa cum o înțeleg cei care o cer pentru că cele două categorii, răspunzătorii și responsabilii, sunt în etape diferite de dezvoltare și raportarea lor la organizație și la lume are cuprindere diferită. Nu e bine sau rău, ci doar diferit, pentru că, odată depășită o etapă de dezvoltare, nimeni nu se mai întoarce acolo sau o face pentru motive subtile.

Uităm sau ne amintim cu îndârjire trecutul, și asta ne face aparent seci, vagi, amorali, duri, lipsiți de considerație, repeziți, egoiști, dar pentru cei mai mulți oameni este natural acest fel de uitare. Răspunzătorii se uită la viitor, responsabilii sunt prea ancorați în prezent sau în trecut.

Cei mai de succes conducători de organizații reușesc să cultive ideea de responsabilitate în jurul lor, rămânând responsabili de răspunderea pe care o au, nu doar de păstrarea statutului lor. Dacă pentru cei mai mulți oameni uitarea este un fenomen firesc, pentru câțiva puțini nu este și acesta este motivul pentru care cei care conduc oameni sunt mai puțini decât cei conduși, iar cei care conduc bine sunt și mai puțini.