Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Pe muchie de etichetă - între bunătate și răutate

In mediul organizațional, de regulă, oamenii buni sunt de fapt oamenii cumsecade sau îngăduitori, oamenii mișto sunt cei asertivi și empatici, iar cei răi sunt cei agresivi sau dușmănoși. A fi bun sau rău nu este o decizie premeditată, ci este o manifestare implicită pe care fiecare dintre noi o avem în funcție de ce resimțim dinspre ceilalți către noi în combinație cu sistemul propriu de convingeri și de valori. A fi perceput drept bun sau rău însă devine alegerea celor care interacționează cu noi. Care este însă costul acestei alegeri?

Ce ne facem când iese din tipar omul etichetat de noi? Cum poate omul bun să devină rău? Poate omul rău să devină bun? Dacă ești bun, cum și ce fel de “rău” trebuie să faci ca să nu mai fii bun? Care sunt avantajele și dezavantajele etichetării? Cât durează și cât costă o etichetă?

Deși majoritatea dintre noi știm că a pune etichete nu este tocmai indicat, util, frumos, politicos etc…, cu foarte puține și rare excepții, oamenii mai degrabă tind sau pretind că “știu” dinainte cine este interlocutorul lor, “cu cine au de-a face”. Probabil că se întâmplă acest lucru fie când avem mici repere de comportament ale celui la care ne referim, fie “știm noi exact” cum sunt oamenii, după niște standarde “precise” care sunt unele inventate de noi, după chipul și asemănarea noastră. Discuția despre ce ne legitimează să facem acest lucru, moral, dar și profesional, este un alt subiect vast care nu are loc acum în spațiul acestui articol. A eticheta un om are o desfășurare extrem de amplă ca fenomen, deși ca proces, durata în care decid cine și cum este cel din fața mea nu e mai mare decât o fracțiune de secundă. Primul impuls este chimic și poate ține și de preferințe: îmi place sau nu îmi place acest fel de om. Răspunsul la întrebarea Cum este X? va fi totdeauna o etichetă din categoria e “OK” sau “hm” – urmat de o explicație în același registru.

Cei mai mulți dintre cei cu care interacționez și care pun etichete cu ușurință, indiferent de motivul pentru care o fac, sunt oameni care, mai devreme sau nu foarte târziu, în raport cu cei etichetați, vor fi dezamăgiți. Culmea, dezamăgirea nu vine vreodată pentru că cel etichetat de ei s-a transformat din rău în bun, ci pentru că s-a adeverit că cel rău este rău și au avut dreptate și… “știam eu”. Vestea bună este că în cazul oamenilor cu adevărat răi durează foarte puțin, chiar dacă nu le pui etichetă, să te prinzi că sunt răi. Cei buni nu sunt foarte interesanți pentru că sunt normali în accepțiunea și după standardele lor, dar și aceștia vor dezamăgi, ceva mai târziu ce-i drept, decât cei din prima categorie. Este foarte ușor și din păcate natural să abuzăm de oamenii buni și, la un moment dat, ei resimt abuzul și explodează. Un om constant bun și consecvent în cumsecădenie tinde să aibă acest tip de comportament motivat fiind de cei din jur, nu din convingeri proprii și, în mod neașteptat, va avea răbufniri, iar cei din jurul lui se vor mira că eticheta de om bun nu a fost adevărată în 100% din situații… “tocmai tu, nu mă așteptam”. Vestea proastă în cazul oamenilor cumsecade este că, la un moment dat, cu certitudine, nu vor mai putea fi cumsecade.

Și în cazul în care reușesc să pună o etichetă “adevărată”, acești oameni tot vor fi dezamăgiți, chiar și pentru faptul că “sunt atât de puțini” oameni OK și atât de mulți cei ne-OK.

Etichetatul creează o lume redusă și filtrată doar după repere proprii și, indiferent de calitatea și de justețea acestora, scăpăm din vedere faptul că ce ne motivează și ne inspiră pe noi nu îi motivează sau inspiră la fel de mult și pe ceilalți. Faptul că mie îmi este bine cu convingerile pe care le am nu înseamnă sau garantează că, dacă și alții le vor împărtăși, se vor simți la fel de bine. Deși există instrumente și metodologii cu care analizăm, interpretăm, decodificăm valențele convingerilor sau comportamentelor umane, există două repere fundamentale care nu dau greș și care nu produc dezamăgire: înțelegerea motivațiilor celui cu care interacționez totdeauna de la caz la caz și încrederea că are un sistem propriu după care se ghidează, indiferent de calitatea acestui sistem. Poate părea că durează infinit mai mult dacă în loc de o fracțiune de secundă, cât durează procesul de etichetare, aloc câteva minute pentru a înțelege aceste repere, dar prețul este minimal, lipsa dezamăgirii, iar maximal, am șansa să dezvolt o relație corect asumată și care are șanse să progreseze. Etichetarea ne pune în pericolul de a fi creatorii unei lumi extrem de înguste, ne face captivi ai unor convenții și ai unei mari amăgiri care produce mari dezamăgiri.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant și director general al Human Synergistics România)