Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Pay respect, take chances, spend time

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Iubesc limba română și prețuiesc tâlcul ei, dar mă încurcă teribil atunci când este vorba despre ceea ce cultivă în gândire vorbirea ei. Nu aș schimba limba, ci doar perspectiva din care o vorbim și o lăsăm să ne macine și să ne tocească sinapsele. Când oamenii își asumă riscuri există o șansă ca ei să devină responsabili, dar când își iau singuri riscuri devin motivați. Riscurile asumate implică consecințe, riscurile motivate implică mai multă creativitate și adaptabilitate. 

Respectul din limba engleză este o plată care va întoarce ceva înapoi, probabil tot respect, într-o tranzacție corectă pentru ambele părți. Etimologia cuvântului pay este în legătură cu cuvântul peace/pace și probabil că echilibrul și armonia pe care pacea le presupune au un preț care își merită „banii„ întotdeauna. Dar atunci când respectul devine ceva de arătat, el este coercitiv și demonstrativ. Timpul în România se petrece, pe când într-o limbă responsabilă se consumă, deci raționalizarea lui este un demers conștient și responsabil. Nu este loc de risipă.

Prin natura ei limba română de business pare mai degrabă o limbă defensivă, nu o limbă constructivă. Limbajul este principalul instrument de aliniere, atât în lumea personală, cât și în lumile organizaționale din care facem cu toții parte, iar folosirea lui nu înseamnă neapărat și înțelegerea acelorași mesaje.

Comunicarea este un proces, dar limbajul este cel care amprentează creierul cu semnificații. Când îmi asum, mi se face frică; când arăt, demonstrez; când petrec, veselesc. Când plătesc și când consum devin responsabil, când iau singur ceva înseamnă că eu chiar vreau acel ceva și voi face ceva cu el.

Dacă un copil vede că părinții plătesc pentru tot ce cumpără, oare ce va însemna pentru el să plătească respect? La fel cred că ar fi și în cazul atenției, care este ceva ce se plătește, deci va aduce ceva la schimb implicit, nu este ceva ce se dă… de pomană. Îndemnul de a plăti îmi aduce certitudinea unei tranzacții, pe când îndemnul de a da este coercitiv.

În România oamenii își asumă puține riscuri din cauza fricii de eșec, pe când în țările anglo-saxone oamenii caută riscurile pentru că în orice risc există și o oportunitate. Deci până la dezvoltarea unei atitudini capitaliste, a unui spirit asertiv și proactiv este o cale foarte lungă pe care o avem de străbătut ceva mai greu decât alte țări pentru că primul ingredient, dar și instrument, limbajul, ne face să fim implicit pasivi, de orientare mai degrabă socialist-sindicalistă. Devenim în mod rațional de dreapta, dacă avem gene suplimentare potrivite. Dar care este șansa noastră ca într-o țară cu o rată a analfabetismului funcțional de 40 – 45% să altoim gena potrivită?

În spiritul acestei întrebări am o certitudine: corporațiile ne-au dat o șansă uriașă de a ne aduna și de a ne educa măcar de la maturitate încolo. Corporațiile au schimbat enorm în bine țara în ultimii 20 de ani, cel puțin prin educarea limbajului și a semnificației acestuia, deși nu cred că vreodată vreo corporație a avut măcar în coada listei obiectivul de a educa societatea în care pătrunde în altă direcție decât în cea a produselor pe care le avea ea de vânzare. Chiar și așa, este o contribuție fabuloasă. Mai apoi, o contribuție la fel de însemnată a fost adusă de companiile românești care au crescut și care și-au permis să recruteze și să plătească oameni antrenați deja în/de corporații.

Mai rămâne sectorul public, mare în cuprindere și cu impact social tot atât de mare. Logic, tot ce înseamnă administrația publică a unei țări ar trebui să aibă rolul de a educa societatea pe care o deservește, dar tocmai aici este paradoxul și viciul, pentru că administrația publică de la noi adună cu preponderență oameni care execută, nu oameni care inițiază, conduși la rândul lor de oameni care au doar de luat, nu și de dat în spiritul unei viziuni de capitalism modificat genetic eșuat.

Și dacă nu limbajul, atunci ce sau cine are șansa de a modifica caracterul atunci când este loc de modificat?

Lista de cuvinte care cultivă caracterul e lungă. La fel stă treaba și cu inițiativa sau cu dreptatea: inițiativa se ia în limba engleză, pe când în limba română e ceva ce oamenii ar trebui să aibă implicit. Cu dreptatea treaba stă și mai și: „ești„ dreptate (you are right) și asta obligă un tip de conduită în limba engleză, dar în limba română posezi dreptatea (ai dreptate), deci vai și amar atunci când se întâmplă vreo deposedare sau vreo neluare în seamă a unei posesiuni atât de prețioase.