Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Neutralitatea și conflictele

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Uităm însă că poate chiar conflictele care ne-au marcat ne-au și crescut și ne-au și dezvoltat în același timp. Poate cele mai importante și fericite întâmplări din viețile noastre, personale sau profesionale, sunt efectul unor conflicte, prin modul cum le-am făcut față sau prin modul în care am reușit să le soluționăm. Problema reală în legătură cu conflictele este aceea de a nu le genera, nicidecum aceea de a nu participa la ele, dacă suntem în preajma lor.

De foarte multe ori aud oamenii spunând că ei sunt neutri în situații conflictuale. Neutralitatea este o formă de ignoranță, nicidecum o alegere, vreo decizie înțeleaptă sau vreo strategie. A fi neutru când ai un conflict în preajmă, care te privește indirect (pentru că dacă te privește direct în mod clar ești parte din el), înseamnă evitare și fugă. Evitarea sau retragerea (fuga) pot fi înțelese de către participanții direct implicați în conflicte ca manifestări de nepăsare. În momentul când cineva afirmă: „eu nu mă bag, nu e treaba mea“, este un semnal că se simte suficient de implicat și de responsabil față de situație, dar alege să o ignore.

 Circula zilele trecute o listă de lecții ale lui Bill Gates pentru elevi și una dintre ele era „Crezi că profesorul tău e sever? Stai să vezi când o să ai un șef!“. De aici pornește un univers întreg de dramolete organizaționale, multe destul de întemeiate. Viața în organizații este grea și plină de conflicte în general. Conflictele secolului în care trăim nu sunt circuri explozive sau manifestări medievale, sunt trăiri introvertizate, întrebări existențiale, nedreptăți de toate felurile – vorbite, făcute sau nevorbite, așteptări prost calibrate, intenții bune prost puse în practică, promisiuni nerespectate, valori duse în derizoriu, umilințe, exagerări, vorbe nepuse în practică, manifestări de superioritate și lista trăirilor care duc la conflicte poate fi nesfârșită pentru că fiecare om are propria decodificare pentru ceea ce percepe că i se întâmplă. Indiferent de adevărul obiectiv, adevărul subiectiv ghidează calitatea relațiilor dintre oameni.

Da, nu ar trebui să generăm sau să fim sursa unor astfel de trăiri în mod direct. Dar, dacă în jurul nostru sunt oameni cu astfel de trăiri, neutralitatea poate fi înțeleasă ca o formă de nesimțire, nu ca o decizie cu vreun fundament strategic la bază (chiar dacă ar exista unul).

 Opusul neutralității nu este nicidecum implicarea totală, ci înțelegerea și susținerea ambelor părți implicate și alinierea intereselor lor. Părtinirea este mai rea decât neutralitatea pentru că este nocivă și totdeauna are la bază un interes de care va beneficia cel care ține doar cu o parte implicată în conflict. Mai mult, partea nesusținută din conflict va căuta ulterior mijloace și prilejuri de răzbunare sau de reechilibrare a intereselor. Poate nu o va face neapărat în mod conștient, dar energia nedreptății (mai corect spus a percepției de nedreptate) este infinit mai puternică decât orice explicație sau justificare a preferinței sau a interesului pentru una dintre părțile implicate într-un conflict. Conflictele au menirea de a ridica nivelul disputelor, interlocutorilor sau problemelor. Privite din această perspectivă ele devin oportunități, nicidecum nu mai sunt amenințări. Dacă fiecare conflict ar fi exploatat la maximum pentru a scoate din el ce au mai bun de oferit părțile implicate, nu inhibat ca și cum nu există potențial conflictual, probabil am putea spune că am identificat leacul anticomoditate și anticomplăcere. Conflictele pe motive de integritate nu sunt conflicte, ci sunt fraude nenegociabile și soluția este eliminarea generatorului de fraudă, evident. În această situație neutralitatea este complicitate.