Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Mi-au rămas mici niște oameni

Iuliana Stan este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, și ale galei “Woman în Power” (martie 2014) .

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Despre creșterea oamenilor vorbim cu ușurință, poate și pentru că suntem forțați de inflația de programe de dezvoltare personală, de presiunea și de nevoia de a empatiza cu cei din jur, de tot know-how-ul dezvoltat în sfera relațiilor interumane. Despre oamenii care nu mai cresc nu prea ne este la îndemână să vorbim. Ne mai enervăm, dar nu articulăm subiectul, și nu avem concepte suficiente pentru a-l adresa. Este ușor să vorbim despre creștere pentru că este aspirațional, energizant și tonic, dar despre oprirea din creștere este aproape pudică abordarea.

Frumos și organizațional vorbim despre dezvoltarea laterală, atunci când nu mai putem face cuiva loc să crească vertical, dar în realitate este vorba despre atingerea limitelor. Astfel apare o primă eroare: locurile verticale și le cam creează singuri oamenii care mai au loc să crească în ei înșiși. O organizație nu poate fi niciodată mai puternică decât un om aflat cu adevărat în creștere. Dacă o persoană afirmă că nu are unde să crească, de fapt este în plin proces de oprire din creștere, nicidecum în vreo capcană organizațională.

Oamenii aflați în creștere sunt mai degrabă vulnerabili, indiferent de ierarhia pe care o străbat, pentru că tot asimilează și tot integrează informații sau deprinderi, își tot lărgesc anvergura spațiului de gândire, trag de ei ca să își depășească limitele și consumă permanent resurse. Este o formă de vulnerabilitate care însă dă la schimb foarte multă forță interioară și determinare, dă sens, semnificație și relevanță omului aflat în creștere. Această vulnerabilitate este prețul de plătit pentru procesul de creștere. Gândirea lor este multilaterală și integratoare, ei sunt mai degrabă liberi și solitari.

Oamenii opriți din creștere sunt extrem de puternici și de bine echipați cu propriile raționalizări și explicații și au o armată întreagă de oameni din afara lor care poartă o vină sau alta, datorii sau mai bine spus îndatorări față de starea lor de rău, nicidecum față de viitor sau față de vreun țel sau scop comun. Această putere și uluitoare tenacitate este bonusul pe care îl primesc pentru procesul de oprire din creștere. Conservă foarte bine toate resursele, orice resurse pot conserva, inclusiv pe ale celor de care se înconjoară. Gândirea lor este unilaterală și exclusivă, ei sunt mai degrabă blocați și singuri, dar cu o forță de rezistență de o opacitate uluitoare. Oricât de mult doare orice proces de creștere, pentru că doare, parcă mai tare doare oprirea din creștere a celor din jur. Doare mai ales pentru că orice oprire din creștere a cuiva din proximitate este de fapt o acțiune împotriva creșterii celorlalți, deși intenția nu este nicidecum aceasta. Cine se oprește din creștere alege această opțiune pentru a-și conserva zona de confort, nicidecum pentru a se împotrivi celorlalți, dar pe de altă parte nici măcar nu face vreun efort de a ține cont de cei din jur.

Astfel, mai mult decât a fi o problemă de inteligență cognitivă sau emoțională, cred că oprirea din creștere este o problemă de inteligență caracterială, adică de sistem de valori, de anvergură în înțelegere a lumii și de integrare a experiențelor de viață, dacă ne-am lăsat expuși la ele și la lecțiile din ele. Oprirea din creștere este cea mai mare pagubă, nu doar a celor care aleg această opțiune, ci a tuturor celor din jurul lor.

Care este opțiunea pentru cei care cresc, pentru cei care au o viziune și au aspirații în legătură cu această viziune?
Deși prima tentație este să îi tragă după ei pe cei care au ales stagnarea și confortul, de altfel un efort normal și decent, repetarea lui fără rezultat poate duce la colaps. Cel aflat în creștere poate abandona creșterea, cel aflat în stagnare va fi energizat pentru că aproape a căpătat încă un partener de drum la dispoziția lui.

Luciditatea și puterea de desprindere sunt singurele instrumente pe care le poate folosi un om aflat în proces de creștere. Nu este o alegere egoistă sau împotriva celorlalți, este o opțiune igienică, poate chiar la limita supraviețuirii.

Uneori niște oameni chiar ne rămân mici.