Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Managementul percepțiilor

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Dacă eu sunt cea mai drăguță persoană din lume, cine ce are de făcut ca să se știe acest lucru? Dacă sunt un om superdeștept și creativ, mai este nevoie să fac ceva ca planeta să știe că eu exist și pot avea utilitate?

Nu cred că s-a inventat disciplina managementul percepțiilor, dar un curs rapid inspirat din modelul „for dummies“ ar fi util. Îmi imaginez un manual subțire cu scris mare spațiat la un rând și jumătate, cu 3 pași de identificat. Pasul 1: ce aș vrea să spună lumea despre mine când nu sunt prezent?, pasul 2: care sunt calitățile pentru care aș vrea să fiu (re)cunoscut?, pasul 3: trei acțiuni concrete pe care le fac în mod consecvent ca să susțin pașii 1 și 2. Scriind, îmi dau seama că nici măcar nu este nevoie de manual, un slide este suficient. Gândind, îmi dau seama că acesta este un lucru intuitiv pe care fie viața te forțează să îl faci și, dacă ești responsabil și prezent în viața ta, îl vei face, fie lenea și comoditatea te conving că nu merită să îți bați capul cu lumea care oricum e rea și nu pricepe nimic din bunele noastre intenții.

Ce ar fi interesant despre disciplina managementul percepțiilor este că, spre deosebire de managementul altor tipuri de subiecte (cum ar fi conflictele, resursele, crizele, obiectivele), când treaba de făcut este despre administrare (cu ce ne confruntăm, ce ne propunem să realizăm, ce alternative avem, ce consecințe pot avea deciziile noastre, cine ce face), când este vorba despre percepții treaba de făcut este una mai subtilă, iar la întrebarea cine ce face răspunsul este că cel care întreabă are de făcut tot sau orice este de făcut. Managementul percepțiilor nu este doar despre o singură persoană, este despre toată lumea în legătură cu toată lumea.

Dacă vreau să se știe sau să se spună sau să se vadă despre mine un anumit lucru, adică să creez o anumită percepție, de fapt, a face managementul percepțiilor, înseamnă că mediul devine managerul meu, forțându-mă să am și să fac acele comportamente care generează percepțiile potrivite (adică cele pe care eu mi le doresc). Desigur, există două tipuri de reacții posibile: mă declar ființă liberă și independentă și nu mă interesează mediul cu presiunile lui, fie înțeleg pașii pe careîi am de urmat pentru a menține percepțiile dorite și acționez în consecință, smerit, responsabil și conștiincios.

Managementul percepțiilor este despre efort și despre autodeterminare, nu este despre a-i face sau a-i determina pe alții să facă ceva. Este despre a face chiar și la infinit o acțiune (cu corecțiile necesare pe parcurs) până când ea este decodificată de ceilalți așa cum ne dorim, nu despre a ne supăra că lumea nu ne înțelege acțiunile prima dată când suntem neînțeleși. În timp și cu antrenament, se eficientizează efortul, însă crearea primelor percepții necesită preocupare conștientă.

De ce sunt importante percepțiile? Pentru că ele creează realitatea în care funcționăm și performăm. Orice cred eu despre mine este complet nerelevant dacă fac abstracție de ceea ce cred cei din jurul meu împreună cu care am de atins obiective sau de rezolvat probleme. Dacă mi se pare că sunt o ființă supercooperantă și deschisă, nu ar fi rău să verific ce înseamnă acest lucru pentru cei cu care interacționez. Nu de multe ori oamenii care se autopercep deschiși și cooperanți pot fi ușor directivi și cam manipulatori.

Adesea managerii se declară foarte interesați să primească feedback, dar tot ei se declară mai puțin interesați să și facă ceva cu el. Nu pot relaționa bine cu cei din jur dacă ei au percepția despre mine că aș fi o persoană dificilă până când nu înțeleg ce din comportamentul meu a format acea percepție. Este foarte puțin probabil ca lumea să fie „rea“ sau să își formeze percepții greșite (adică altele decât cele pe care eu le-aș dori), eu necontribuind cu nimic la asta. Dacă alții mă percep tensionat sau stresat, oricâte motive aș avea să fiu astfel, o întrebare utilă poate fi cât de confortabil și de energizat sau de motivat mă simt eu la rândul meu în interacțiunea cu o persoană pe care o percep tensionată.

Managementul percepțiilor este despre diversitatea celor din jur și despre infinitatea abordărilor din care ar trebui să știm cum să alegem abordarea cea mai potrivită interlocutorului. Tăria de a înțelege și de a accepta percepțiile cu care ne confruntăm și cu care suntem evaluați sau etichetați presupune o bună implementare a managementului percepțiilor. Dacă eu aș fi interlocutorul meu, mi-ar mai plăcea la fel de mult de mine? M-aș mai urma?