Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Indiferența

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Atunci când însă nu este vorba despre o situație amoroasă, indiferența este clar o formă de instabilitate interioară. În context organizațional și social, indiferența este o formă de degradare. Simțim cel mai ușor indiferența altora pentru că totdeauna indiferența noastră este legitimă. Indiferența altora produce efecte, uneori devastatoare, dar nu avem antrenamentul de a ne gândi dacă și cum formele noastre de indiferență au vreun impact în jurul nostru.

Indiferența este o non atitudine pentru că nu există vreo valoare atașată ei sau vreo bună intenție evidentă. Singurul motiv pentru care cineva este indiferent este pentru că realmente nu percepe niciun fel de raportare sau de contact cu ceea ce face obiectul indiferenței. În mod interesant indiferența nu poate fi numită nici trăsătură, nici manifestare, nici comportament, pentru că este o carență, nu este o diminuare sau un atribut acceptat în sfera valorilor și a manifestărilor fundamental umane. Indiferența este despre ce nu avem, nu despre ce avem, indiferența nu este ca un mușchi neantrenat, ci mai degrabă ca un organ vital care lipsește. Reconstrucția unui astfel de organ este un proces de durată și un act superior de voință.

Ce pot face cei care sunt acuzați de indiferență? Întâi de toate trebuie să audă acuzația, fără să o evalueze calitativ. Dacă acest pas lipsește, demersul nu poate continua din două motive: primul este că pe lângă indiferență avem și deficit de auz, al doilea este că nu avem obiectul interesului comun. Ca să pot recepționa mesajul prin care cineva (un coleg, organizația, comunitatea, țara) îmi spune că sunt indiferent și că indiferența mea produce consecințe grave sau dramatice, trebuie să simt că există un interes comun care mă motivează suficient cât să acord atenție sau să fac un efort în acea direcție. Presupunând că putem trece de etapa în care mesajul de indiferență a fost recepționat, de aici încolo este esențială înțelegerea efectelor pe care indiferența le produce, în ce constă această indiferență și cum produce ea consecințe, cum și câtă dorință de schimbare există, care sunt instrumentele schimbării.

Dacă în plan personal este mai ușor de aliniat interesul comun și avem feedbackul la îndemână ca instrument de lucru cu nuanțele indiferenței, în organizații sau în context social mai vast reacția la indiferență este mult mai lentă, iar indiferența în sine nu mai este o lipsă a cuiva, ci este o lipsă colectivă, tacit și vicios susținută prin neprovocarea ei.

În cazul luptei cu indiferența din plan social aceasta poate dura ani buni doar până când începe cu adevărat procesul de conștientizare și de mobilizare a unei comunității pentru a combate efectele indiferenței ca mecanism. 

Probabil că pregătirea pentru combaterea efectelor indiferenței este mai de durată decât combaterea în sine pentru că în plan social trebuie mobilizați și cei asupra cărora se răsfrâng efectele indiferenței, nu doar cei care produc efecte prin indiferența lor. Până când acest demers ajunge să fie o prioritate pentru o comunitate, efectele trebuie, din păcate, să ajungă să fie cu adevărat dureroase și evidente asupra ei. Așadar, orice fel de mijloace de conștientizare a efectelor indiferenței în plan social pot fi folosite, acestea susțin în mod eficace pregătirea pentru momentul în care va începe acțiunea propriu-zisă de combatere a indiferenței ca mecanism. Puțin probabil ca aceia care sunt acuzați direct de indiferență să facă ceva, nu de alta, dar pur și simplu nu au profunzimea morală și intelectuală de a înțelege că felul lor de a fi ține mai mult de domeniul patologiei decât de cel al valorilor fundamental umane.